Administrație

Ambasadorul Republicii Polone la București, în vizită la CJ Timiș

Ambasadorul Republicii Polone la București, în vizită la CJ Timiș

Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra și prefectul Mircea Băcală au primit astăzi, la Palatul Administrativ, vizita ambasadorului Republicii Polone la București, Marcin Wilczek, căruia i-au oferit informații privind potențialul de dezvoltare și investițiile aflate în derulare.

În cadrul întrevederii, președintele CJT, Călin Dobra a prezentat principalele proiecte de investiții pe care le are instituția administrației județene, precum: dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, restaurarea Castelui Huniade și a Palatului Baroc, construirea unei Săli Polivalente de 16.000 de locuri, a unei noi maternități, a unui nou centru pentru copiii cu dizabilități și a opt bazine de înot în orașele din Timiș, extinderea și modernizarea Blocului Operator al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, reabilitarea și revitalizarea Canalului Bega.

De asemenea, s-a discutat despre atragerea de investitori străini, context în care au fost menționate atât avantajele oferite de acest județ, cât și dificultățile legate de rata foarte scăzută a șomajului. „Avem în vedere mai multe proiecte precum: relocarea de forță de muncă, construcția de apartamente pentru închiriere, susținerea universităților (care să ofere în continuare personal calificat) și dezvoltarea învățământului profesional în sistem dual “, a spus Călin Dobra.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*