Eveniment

Patru tineri, printre care un minor, suspectați de furt

Patru tineri, printre care un minor, suspectați de furt

Patru tineri, printre care un minor, au ajuns pe mâna oamenilor legii din Timiș, aceștia fiind bănuiți că au furat componente dintr-un utilaj industrial.

Polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou – Post de Poliție Sânmihaiu Român efectuează cercetări față de patru tineri, cu vârste între 17 și 25 de ani, bănuiți de furt. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 14 spre 15 mai, în jurul orei 01.00, bănuiții au fost depistați, în flagrant delict, în timp ce sustrăgeau componente dintr-un utilaj industrial, care se afla parcat pe raza localității Utvin.

Prejudiciul în valoare de 4500 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunurile fiind predate păgubitului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, trei dintre bănuiți fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*