Un spectacol despre statuile proletcultiste – astfel este descris spectacolul „Arca lui Lenin” al Teatrului Masca din București. Timișorenii au avut ocazia luni seara de la ora 22 să vadă piesa în aer liber, gratuit, în Piața Victoriei, în cadrul FEST-FDR. Cei care au ratat reprezentația, o pot vedea marți seara de la ora 22.
“Arca lui Lenin” este un spectacol despre lumea comunismului în perioada stalinistă, o lume recreată pe scenă din imaginile unor statui celebre care au făcut gloria proletcultismului, filozofală, culturală și morală a acelor vremi. Acest spectacol are cam tot ce este necesar: ticăloșia ascunsă abil sub masca omenească a liderilor absoluți, Lenin și Stalin, ticăloșia scârbavnică a slugilor – comisarii politici care au împânzit întreaga lume comunistă, au gâtuit orice nădejde a oamenilor și, straniu, au determinat tocmai căderea acestui regim sinistru, intelectualii care au pactizat și și-au văzut de propriile interese, lingușind cu vorbele și imaginile la care se pricepeau, făcându-se preș pentru pantofii nesimțitori ai liderilor de tot felul.
„Am pus și incredibila naivitate a unor muncitori și țărani care au crezut doar în munca lor și în nevoia de rezultate care îi făceau mândri, am pus momente de duioșie, de umor, am strecurat ici și colo lucruri care te fac să te înfiori. “Porniți înainte,tovarăși!”, spune un cântec celebru și tragem cu toții nădejdea că o vor face. Cu Lenin la timonă, Arca se va transforma într-o corabie fantomă care va naviga continuu, în derivă, în marele ocean al istoriei omenirii”, au precizat reprezentanții Teatrului Masca.