Eveniment

Tâlhari în noapte prinşi de jandarmi

Tâlhari în noapte prinşi de jandarmi

Doi minori au ajuns în mâinile jandarmilor fiind bănuiți de o tâlhărie.Totul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 01.00 pe strada Michelangelo, unde un tânăr care trecea prin zonă a fost deposedat de bunurile personale de doi indivizi.

Aflat în serviciu de patrulare, echipajului de jandarmerie i-a fost semnalat de către păgubit semnalmentele tâlharilor care au fost identificaţi în scurt timp pe bulevardul Vasile Pârvan. Cei doi au fost rapid identificaţi şi de către victimă, iar asupra lor au fost depistate bunurile sustrase, aceştia recunoscându-şi fapta.

În urma verificării datelor personale s-a constatat că este vorba de adolescenți în vârstă de 15 ani, respectiv 16 ani, domiciliaţi în municipiul Timişoara, primul fiind dat în urmărire ca fiind dispărut în împrejurări suspecte iar cel de-al doilea avea pe numele său interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Jandarmii le-au întocmit celor doi acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fiind predaţi specialiştilor din cadrul I.P.J Timiş pentru continuarea cercetărilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*