Politic

Deputatul ALDE, Marian Cucșa: “Pentru a evita accidentele, solicit Ministerului Transporturilor semaforizarea și amplasarea de bariere la toate trecerile la nivel cu calea ferată din România”

Deputatul ALDE, Marian Cucșa: “Pentru a evita accidentele, solicit Ministerului Transporturilor semaforizarea și amplasarea de bariere la toate trecerile la nivel cu calea ferată din România”

Deputatul Marian Cucșa începe demersurile pentru montarea de bariere la trecerea de cale ferată. Totul în contextul deselor accidente care au loc în Timiș.

Astfel, parlamentarul susține că “potrivit datelor pe care le dețin în prezent, doar în Timiș, anual au loc în medie peste zece accidente de circulație în care sunt implicate trenuri. Din datele statistice furnizate de politiștii timișeni, cauza principală a accidentelor feroviare din ultimii ani este nerespectarea de către șoferi a indicatoarelor rutiere, iar în peste 90% dintre cazuri, principal cauză este neatenția șoferilor la trecerile peste nivel cu calea ferată, care sunt semnalizate cu indicatoare simple sau acustice. De asemenea, din datele statistice existente la IPJ Timiș, deseori cauzele accidentelor rutiere sunt și ca urmare a faptului că șoferii nu au respectat nici locurile unde erau amplasate semibariere și au trecut printre ele, riscându-și propria viață, dar și pe a celorlalți pasageri din mașini”.
Săptâmâna aceasta, deputatul ALDE Timiș, Marian Cucșa a și pornit demersurile pentru această inițiativă. Zilele trecute i-a solicitat Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, date stastistice și bilanțuri privind victimele accidentelor feroviare din Timiș dar și la nivel național, în perioada 2007 – 2016.“Am solicitat aceste informații pentru a le face publice și atrage atenția autorităților de gravitatea situației. Ulterior, pe baza acestor informații voi iniția un proiect de lege care să dispună montarea de semafoare și bariere la toate trecerile la nivel cu calea ferată din Timiș cât și din țară”, a mai declarat deputatul ALDE Timiș, Marian Cucșa.

(Foto: Adevarul.ro)


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*