Social

Amenzi de aproape 15.000 lei și sute de kilograme de produse confiscate din Piața de Gros

Amenzi de aproape 15.000 lei și sute de kilograme de produse confiscate din Piața de Gros

Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor și Serviciului Inspecție Comercială au efectuat vineri dimineață o nouă acțiune în Piața de Gros pentru verificarea persoanelor fizice și a celor juridice care comercilizează produse agro-alimentare, existând date că se vând astfel de mărfuri fără deținerea documentelor necesare.

Astfel, au fost verificați 12 producători agricoli care dețineau standuri în piață, fiind aplicate nouă sancțiuni în valoare de 1.300 lei, nerespectarea sectorizării în piață, documente cu valabilitatea expirată și cântare cu verificarea metrologică expirată.

La ieșirea din piață au fost verificate și autovehiculele din zonă fiind depistați doi producători agricoli care achiziționaseră marfă fără factură pe care intenționau să o revândă în piețele din oraș. Cei în cauză au fost sancționați conform Legii 12/1990 cu amenzi de câte 5.000 lei fiecare, marfa constând în 200 kg cartofi, 60 kg varză, 6 lăzi salată verde, 15 hg gogoșari, 30 kg cireșe fiind ridicată în vederea confiscării.

Tot în cadrul acțiunii au mai fost aplicate cinci sancțiuni pentru lipsă acord de funcționare în valoare de 2.000 lei în cazul unor societăți comerciale care nu dețineau aviz din partea Primăriei Timișoara pentru activitatea desfășurată.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*