Sport

Fanii lui Poli Timişoara îşi pot cumpăra bilete la finala Cupei Ligii Adeplast

Fanii lui Poli Timişoara îşi pot cumpăra bilete la finala Cupei Ligii Adeplast

Fanii lui Poli Timişoara îşi pot cumpăra bilete la finala Cupei Ligii, de pe Arena Naţională. Timişorenii pasionaţi de fotbal, care vor să facă deplasarea la Bucureşti, au posibilitatea să-şi achizţioneze bilete la finala Cupei Ligii Adeplast, dintre Poli Timișoara și FC Dinamo Bucureşti. Finala Cupei Ligii a acestui sezon a fost programată pe Arena Naţională din Bucureşti, acolo unde Poli Timişoara va da piept cu “câinii roşii”.

Suporterii care vor să se deplaseze din vestul ţării la acest meci nu sunt nevoiţi să bage adânc mâna în buzunar pentru a-şi achiziţiona bilete la acesastă partidă. Prețurile biletelor variază în funcţie de amplasarea locului ales din arenă, urmând ca stadionul să fie deschis doar la nivelul inelului întâi, după cum urmează: peluze – 10 lei, tribuna a II-a (periferic) – 35 lei, tribuna a II-a (central) – 50 lei, VIP 2 – 75 lei, VIP 1 – 100 lei.

Liga Profesionistă de Fotbal, care este organizatorul acestei competiţii, înştiinţează suporterii că persoanele cu handicap beneficiază de acces gratuit conform legii, accesul făcându-se pe baza documentelor justificative pe care aceste persoane le vor prezenta la casele de bilete, de unde vor putea primi tichetele de acces.

Pentru aceste persoane, achiziția de bilete se poate efectua din data de 18 mai. Finala Cupei Ligii a fost programată pentru sâmbătă, 20 mai 2017, cu începere de la ora 20:00.

(Foto: LPF.ro)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*