Educație

Înscrierile la grădiniţă încep de luni, 8 mai. Ce acte sunt necesare

Înscrierile la grădiniţă încep de luni, 8 mai. Ce acte sunt necesare

Reînscrierile copiilor în învățământul preșcolar vor începe luni, iar înscrierile din 22 mai, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.

Părinții își vor putea înscrie copiii la grădiniță începând de luni, potrivit unui comunicat de presă recent al autorităților, scrie avocatnet.ro. Mai exact, cei care sunt deja la grădiniță vor putea fi reînscriși pentru anul următor, iar înscrierea noilor-veniți se va face începând cu 22 mai. Înregistrarea nu presupune niciun cost în sarcina părinților, iar printre actele necesare se numără și fișa medicală a celui mic.

Copiii pot fi înregistrați la grădiniță, în anul școlar 2017-2018, începând de pe 8 mai, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale (MEN). Mai exact, cei care sunt deja la grădiniță vor putea fi reînscriși pentru anul viitor, începând cu data de 8 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniți se va face începând cu data de 22 mai.

Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare derulării în condiții optime a înscrierii în grădiniţă. Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2017-2018, respectiv înscrierea copiilor nou-veniţi. Reînscrierile vor începe în data de 8 mai, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai“, se precizează în comunicat.

Fiecare grădiniță va avea un orar propriu pentru înscrieri, afișat la loc vizibil pentru toți cei interesați, inclusiv pe site-ul grădiniței (dacă există), și eventual pe site-urile inspectoratelor școlare. MEN impune grădinițelor să aibă afișate următoarele informații: capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;nnumărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de cinci ani), grupa mijlocie (copii de patru ani) şi grupa mică (copii de trei ani). În baza Hotărârii Guvernului nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între doi şi trei ani.

“În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de crieterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil”, mai scrie în comunicat.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare grădiniță) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajere vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale, după cum transmite Ministerul Educației.

Actele necesare la înscriere

Potrivit Ordinului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4464/2000 privind Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preșcolar, actele necesare înscrierii copiilor la grădiniță sunt: cererea de înscriere; adeverinte cu veniturile părinților sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru grădinițele cu program prelungit și săptămânal); copie după certificatul de naștere al copilului; fișa medicală; aviz epidemiologic, eliberat conform prevederilor legale.

Transferarea copilului de la o grădiniță la alta se face la cererea părinților sau a susținătorilor legali, cu avizul celor două unități, în limita locurilor planificate. Scoaterea copilului din evidența grădiniței se face în urmatoarele situații, potrivit Ordinului MENCS nr. 4464/2000: în caz de boală infecțioasă cronică, cu avizul medicului, sau în cazul în care copilul absentează nemotivat două săptămâni consecutive.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*