Social

Se eliberează locurile de parcare! Peste 40 de maşini abandonate sunt ridicate de pe domeniul public în aceste zile

Se eliberează locurile de parcare! Peste 40 de maşini abandonate sunt ridicate de pe domeniul public în aceste zile

Poliția Locală a finalizat procedurile de ridicare a 46 de autovehicule abandonate pe domeniul public al Timişoarei, opt dintre acestea fiind deja ridicate de reprezentanții Societății Drumuri Municipale SA.

În aceste zile, începând chiar de astăzi, sunt ridicate celelalte 38 de autovehicule, fiind definitivate procedurile prevăzute de lege. Acțiunea a fost demarată chiar de la primele ore ale dimineții, scopul principal fiind acela de a elibera locurile de parcare ocupate de aceste mașini, multe dintre ele transformate în adevărate focare de infecție.

Poliția Locală acționează zilnic pentru identificarea locațiilor în care se află autovehicule abandonate și fără stăpân, un sprijin important fiind primit din partea cetățenilor care au sesizat acest aspect de fiecare dată când au observat autovehicule abandonate pe domeniul public, fiind de altfel organizată și o campanie mediatică intensă în acest sens, în urma căreia aproximativ jumătate din autovehiculele sesizate au fost ridicate de proprietari ca urmare a somațiilor aplicate de polițiștii locali.

La ora actuală mai sunt în lucru un număr de 134 cazuri de autovehicule abandonate, fiind întocmită documentația și fiind urmate procedurile, conform Legii 421/2002 pentru ridicarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, metodologia implicând întocmirea a numeroase documente cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru ducerea lor la îndeplinire.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*