Eveniment

Numărul poliţiştilor din punctele de frontieră suplimentat pentru perioada minivacanţei de 1 Mai

Numărul poliţiştilor din punctele de frontieră suplimentat pentru perioada minivacanţei de 1 Mai

Polițiștii de frontieră se pregătesc pentru eventualele creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport prin punctele de control cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, în special la frontiera cu Bulgaria.

Pentru a evita aglomerările şi a realiza un control operativ şi fluent, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere,  la controlul documentelor de călătorie. În plus va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic și infrastructură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. În punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Astfel, în această perioadă, aproximativ 4.200 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat. În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Statistica anului trecut la frontieră:

Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai, 29. Aprilie 2016 – 02 mai 2016, au trecut frontiera aproximativ 640.000 de persoane, din care aproximativ 545.000 cetăţeni UE şi 95.000 cetățeni non UE şi peste 176.000 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele din vestul țării (252.000 persoane), din sud (peste 100.000) și din est (76.000 persoane), precum şi cele aeroportuare (peste 150.000 persoane). În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi R. Moldova.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real.

Pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*