Utile

Cum vor arăta noile buletine electronice. Ai nevoie de cod PIN ca la cardul bancar

Cum vor arăta noile buletine electronice. Ai nevoie de cod PIN ca la cardul bancar

Noile cărți de identitate electronice vor conține date biometrice, precum imaginea facială și amprente și vor fi accesate prin introducerea unui cod PIN.

Noul buletin nu va putea fi accesat decât asemenea cardului bancar, prin introducerea unui PIN de către utilizator.

Un proiect de lege, elaborat de de Ministerul Afacerilor Interne prevede că buletinele actuale vor fi schimbate cu cărți electronice, care pot fi eliberate de la naștere, la solicitarea părinților, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcție de vârsta titularului.

Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt și acum în actul de identitate, precum și date biometrice, respectiv imaginea facială și amprentele de la două degete. De asemenea, după introducerea cărții electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate.

Datele cu caracter personal din buletin vor beneficia de măsuri de protecție expres prevăzute de lege.

Proiectul de lege prevede că persoanele care, din motive religioase sau de conștiință, refuză cartea electronică de identitate, vor putea obține o carte de identitate simplă.

Cartea electronică de identitate va conține date în format tipărit sau în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță.

 

Sursa: www.realitatea.net

 

Un comentariu

  1. Liberiul Arbitru

    Bai sclavilor nu vi se pare ciudat ca nu sunt fonduri pentru drumuri si poduri dar pentru acte biometrice ca din minune apar fonduri de peste tot. Ca sa vezi printre toate problemele care le are tara asta asta era cea mai mare prioritate: sa avem carduri biometrice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*