Politic

Consilierii PSD Timiș, scrisoare adresată edilului Robu. Vezi ce solicită

Consilierii PSD Timiș, scrisoare adresată edilului Robu. Vezi ce solicită

Grupul consilierilor PSD Timiș este solidar cu revoluționarul Corneliu N. Vaida, cetățean de onoare al municipiului Timișoara. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 900 lei pentru că a „îndrăznit” să arate pe Facebook unde și-au parcat agenții locali mașinile.

 În acest sens, social-democrații au depus astăzi la sediul Primariei Timișoara Interpelarea ce vizează Poliția Locală,  în care îi solicită să ia măsurile necesare ce se impun legate de comportamentul pe care unii angajați ai Poliției Locale Timișoara îl manifestă. “Încă de la început trebuie să menționăm că deși are la dispoziție o serie de instrumente procedurale şi organizaţionale teoretic eficiente și a avut permanent sprijinul C.L.T., în momentul de față Poliția Locală pierde zi de zi din încrederea cetățenilor, afișând un comportament lipsit de fond și deseori abuziv pe de-o parte și ineficient pe de altă parte.

Pe lângă ineficiența dovedită în activitatea reducerii fenomenului infracțional în mijloacele de transport în comun și inutilitatea existenței Poliției Locale Navale, apar și situații când unii polițiști abordează cetățenii cu scopul de a instaura dictatorial cultul personalității unor lideri din administrația locală. Un bun exemplu în acest sens a fost prezentat în presă în ultimele zile, când un cetățean a fost citat de către Poliția Locală să ofere explicații în legătură cu opinia acestuia exprimată pe o rețea de socializare.

În citația respectivă se menționează că neprezentarea la Poliția Locală în termenul dat va atrage după sine sancțiunile prevăzute de art. 2, pct. 33 din Legea 61/1991, republicată.

Considerăm oportun să precizăm că articolele menționate în citație nu au nici o legătură cu realitatea invocată de Poliția Locală, acestea frizând chiar absurdul, putând presupune că s-a urmărit cu orice preț, chiar și cu riscul de a fi penibili,  șicanarea unui cetățean, uzând de puterea conferită de Instituția Poliției Locale pentru a-l sancţiona pentru delict de opinie.

Drept urmare, în cursul zilei de miercuri, 19.04.2017, respectivul cetăţean s-a prezentat la sediul Poliţiei Locale, unde i s-a întocmit un proces verbal şi a fost amendat, pentru folosirea de „cuvinte şi expresii jignitoare” la adresa poliţiştilor locali, cu suma de 900 lei. Acest fapt, poate fi drept un mesaj al Poliţiei Locale de intimidare a acelor cetăţeni care au curajul să îşi exprime liber opinia.

Am putea admite că la mijloc este vorba de o eroare umană a unor angajaţi nepregătiţi ai Poliţiei Locale, dar în momentul de față Timișoara are nevoie de un serviciu competent, care lucrează în beneficiul cetățenilor și care asigură protecția acestora câștigându-le încrederea şi nu împotriva celor care poate, cu un simţ civic, atrag atenţia asupra unor nereguli.

Atitudinea afișată de către unii dintre angajații Poliției Locale este nepotrivită faţă de misiunea stabilită prin regulamente, iar imaginea acestui serviciu este departe de cea a unui serviciu public profesionist, care îşi îndeplineşte sarcinile în mod transparent, calitativ şi cu responsabilitate, sensibil la nevoile comunităţii.

Este normal să solicităm ca instituţia Poliției Locale Timișoara să se ridice la standardele pe care orice oraș european civilizat le cere. Luând în considerare cele expuse, solicităm conducerii Primăriei Municipiului Timişoara demiterea de urgenţă a directorului interimar al Poliţiei Locale Timişoara şi organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director executiv al Poliţiei Locale Timişoara, ca un demers legal şi firesc, amânat de primarul Municipiului Timişoara de aproximativ 3 ani”, se arată în scrisoarea adresată primarului Nicolae Robu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*