Internațional

Marea Britanie și UE au dat startul oficial la Brexit. Theresa May: Nu mai putem da înapoi

Marea Britanie și UE au dat startul oficial la Brexit. Theresa May: Nu mai putem da înapoi

Ziua de 29 martie va rămâne în istorie drept momentul în care Marea Britanie a început procesul de părăsire a Uniunii Europene. Premierul britanic Theresa May a făcut în Parlamentul de la Londra anunţul inevitabil: Marea Britanie se desprinde de Uniunea Europeană. De acum încolo, britanicii şi europenii se pregătesc de negocieri dificile despre viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi clubul celor 27.

„Astăzi, Consiliul European a primit o scrisoare de la premierul britanic, Theresa May, în care era anunțat de intenția Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană. Notificarea vine după referendumul din 23 iunie 2016 și declanșează articolul 50 al Tratatului de la Lisabona. Regretăm că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, dar suntem gata pentru procesul care va urma.

Pentru Uniunea Europeană, primul pas va fi adoptarea unui ghid de negocieri de către Consiliul European. Acest ghid va ilustra poziția generală și principiile în baza cărora Uniunea, reprezentantă de Comisia Europeană, va negocia cu Regatul Unit.

În aceste negocieri, Uniunea va acționa unitar și își va proteja interesele. Prima noastră prioritate va fi să minimizăm starea de incertitudine provocată de decizia Regatului Unit cetățenilor noștri, afacerilor noastre și statelor membre. În consecință, ne vom concentra pe toate problematicile cheie pentru a asigura o retragere îngrijită.

Vom aborda negocierilor constructive și vom ținti spre ajungerea la o înțelegere. În viitor, sperăm ca Regatul Unit să fie un partener apropiat”, se arată în declarația oficială a Consiliului European, după declanșarea articolului 50.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a ținut un discurs despre cum va afecta Brexit blocul comunitar și în ce vor consta negocierile, după ce a primit scrisoarea de declanșare a Brexitului.

 

Sursa: DIGI24.ro

 

 

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*