Internațional

Mai mulţi copii au murit după ce o avalanşă a lovit o staţiune de schi în Japonia

Mai mulţi copii au murit după ce o avalanşă a lovit o staţiune de schi în Japonia

Șase adolescenți au fost luaţi de o avalanşă şi găsiţi fără suflare luni, în timp ce participau la o excursie de alpinism, potrivit autorităţilor şi mass-media nipone citate de AFP.

 

Autorităţile din prefectura Tochigi, la nord de Tokyo, precum şi surse ale poliţiei au confirmat că avalanşa s-a produs luni dimineaţa.

 

Şase elevi au fost găsiţi fără semne vitale, au informat surse ale televiziunii publice NHK. Potrivit aceleaşi surse alţi trei adolescenţi au fost răniţi, iar trei profesori care îi însoţeau nu au putut fi contactaţi.

 

Un grup de 50 de elevi de la şapte licee participau la excursie, au precizat autorităţile prefecturii din Tochigi.

 

Imagini televizate au arătat luni importante căderi de zăpadă în regiune. Avalanşa s-a produs în oraşul Nasu, la aproximativ 120 de kilometri nord de Tokyo.

Sursă: Agerpres

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*