Life-style

Ora Pământului, sărbătorită la Timişoara

Ora Pământului, sărbătorită la Timişoara

Timişoara, „CAPITALA EARTH HOUR ROMÂNIA” în anul 2013, sărbătoreşte Ora Pământului sâmbătă, 25 martie 2017, între orele 20.30-21.30, în colaborare cu WWF ROMÂNIA, alături de cetăţeni, organizaţii, instituţii şi oraşe de pe întreg globul.

Mesajul şi îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruieşte naturii energia ta”.

În urmă cu 10 ani, la Sydney, Australia, a avut loc cea mai mare mișcare de mediu din istorie, inițiată de WWF. De-atunci, în fiecare an, milioane de cetăţeni sărbătoresc Ora Pământului şi atrag atenţia asupra impactului pe care acţiunile oamenilor îl au asupra mediului.

Cetăţenii sunt invitaţi să stingă luminile și să petreacă o oră în aer liber, la o plimbare prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii, să protejeze natura, să recicleze, să folosescă mai mult sursele regenerabile de energie şi să încerce să-şi schimbe obiceiurile de consum.

Pentru a marca Ora Pământului 2017, municipalitatea, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează în Piaţa Libertăţii, cu începere de la orele 20.30, spectacolul: “Basmul focului”, cu artiştii de la Amaris Agni, care ştiu să îmblânzească focul.

Amaris Agni sunt o echipă de tineri, pe care pasiunea pentru foc şi pentru jonglat i-a adus împreună, pentru a realiza momente îndrăzneţe şi de neuitat.

Povestea spectacolului are la bază basmul românesc “Balaurul cel cu 7 capete” de Petre Ispirescu. În show-ul „Basmul focului”, românașul și fata de împărat vor încerca să-l convingă pe balaur să le aprobe căsătoria. Curajoasă din fire, fata pleacă singură în călătorie spre a convinge creatura focului, însă este răpită de aceasta. Puterea iubirii îl aduce pe românaș alături de viitoarea soție, în încercarea de a o salva. Luptă și dragoste, foc și muzică, oare nunta va fi înfăptuită? Sunteți invitați să descoperiţi finalul poveştii, sâmbătă, de la ora 20.30, în Piaţa Libertăţii.

Scopul acţiunii Ora Pământului este acela de a trage un semnal de alarmă privind amplitudinea actuală a efectelor încălzirii globale, de a sublinia necesitatea efortului susţinut pentru reducerea poluării planetei, evenimentul fiind şi un mijloc de promovare a soluţiilor „verzi”, de combatere a schimbărilor climatice, de transmitere către cetăţenii Timişoarei a unui mesaj ecologic şi de conştientizare a societăţilor comerciale, instituţiilor şi cetăţenilor asupra adoptării unei conduite ecologice, în scopul schimbării comportamentului de consum, în vederea gospodăririi durabile a resurselor energetice – resurse neregenerabile şi epuizabile.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*