Eveniment

Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor de azi din Timiș

Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor de azi din Timiș

Peste 70 de kg de tutun prelucrat pentru confecționarea țigaretelor, 5 mașini electronice de injectat tutun, 2 mașini de tocat tutun, 3 unități de calculator, 2 laptopuri și documente falsificate au fost ridicate de polițiștii timișeni în urma perchezițiilor de azi dimineață.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că mai multe persoane ar fi achiziționat, în repetate rânduri, tutun prelucrat de cel în cauză, încălcând dispozițiile legale. Totodată, s-a stabilit că bărbatul, sprijinit de alte persoane, ar fi falsificat polițe de asigurări pentru autovehicule înmatriculate în alte state, permise de conducere, documente de proprietate pentru vehicule și diplome de calificare în câmpul muncii.

Poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse pentru audieri la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiș şi al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin, Hunedoara, Cluj, Iași, Tulcea, Mehedinți, Dâmbovița, Covasna, Harghita, Mureș, Prahova, Alba, Brașov și Gorj.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*