Social

Echitaţia în România

Echitaţia în România

În țara noastră, sportul ecvestru se află într-un trend ascendent în ultima perioadă. 500 de sportivi și 600 de cai participă sub egida Federației Ecvestre la concursuri naționale și internaționale, cu rezultate foarte bune.  Echitația poate fi practicată în toate zonele țării. Există peste 63 de cluburi sportive afiliate Federației Ecvestre Române, 152 de pensiuni din România dispun de cai, iar 35 dintre acestea pot organiza în condiții bune trasee ecvestre.

Există deja cinci cluburi sportive care respectă toate standardele înternaționale: Clubul Regatul Cailor (Adunații Copăceni, Giurgiu), Clubul Equestria (Tâncăbești, Otopeni), care organizează în fiecare an celebrul circuit ecvestru Salonul Calului, Clubul Salina Equines (Turda), clubul Sportiv 163 Plopi (Prejmer, Brașov) și Baza Hipică din Piatra Neamț.

Investiţia pentru o bază hipică porneşte de la 50.000 de euro şi se ridică la câteva milioane de euro.

Sport nobil, practicat iniţial de membrii caselor regale şi din anturajul lor, echitaţia atrage tot mai mulţi pasionaţi cu fiecare an. Costurile unui astfel de hobby nu sunt deloc de neglijat. O şedinţă de echitaţie ajunge până la 100 de lei, iar pentru practicarea acestui sport este nevoie de un echipament complet, format din sacou, tricoul, pantaloni, cizme şi cască.

Sportivii noştri au obţinut anul trecut  locul al III-lea pe naţiuni la Balcaniada de Sărituri peste Obstacole, organizată, după 20 de ani, în ţara noastră, cu  șapte medalii (trei de aur, trei de argint și una de bronz).  În fiecare sezon competiţional, sportivii României urcă pe podium la principalele competiţii europene. În 2015, ţara noastră a ocupat locul al V-lea la Campionatul Mondial de Atelaje.

Datorită rezultatelor foarte bune obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale, valoarea cailor a crescut foarte mult. Astfel, proprietarii de cai din România au ajuns să vândă cai şi cu sume  ce se ridică la câteva sute de mii de euro.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*