Administrație

A început identificarea terenurilor pentru construcția blocurilor ANL. În ce zone se află

A început identificarea terenurilor pentru construcția blocurilor ANL. În ce zone se află

Veste bună pentru tinerii din Timișoara care își doresc imobile noi. Aceștia își pot cumpăra locuințe ANL, prin credit ipotecar. Deocamdată nu se știe când vor începe lucrările, însă nu mai repede de 2018, informează autoritățile locale.

Agenția Națională a Locuințelor a cerut din nou Primăriei Timișoara să identifice terenuri pentru construcția imobilelor. Este vorba despre Calea Aradului unde se vor realiza 216 locuinţe, și strada Chişodei nr.125, pentru 87 de locuințe.“Ne-au fost cerute terenuri încă o dată și noi am comunicat. Terenul din Calea Aradului pentru construirea a 216 locuințe prin credit ipotecar, terenul din strada Chișodei nr. 125, unde se va construi un cartier de locuințe ANL tot prin credit ipotecar, cartier cuprinzând 23 de case tip HC, 28 de case tip TS și 36 de case tip LC”, a transmis primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

ANL a pus condiția ca autoritățile să dispunaă de banii necesari pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru toate aceste investiții.“A fost semnat protocolul de colaborare pentru punerea în aplicare a prevederilor Art. 3 alin. 1 din hotărârea de Guvern 162/ 2011 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea MApN în domeniul public al Municipiului Timișoara și administrarea CLT pe o perioadaă de zece ani. E vizat aici terenul de la fosta unitate militară din Calea Aradului. Noi o să avem sumele necesare elaborării studiilor de fezabilitate pentru toate aceste investiții”, explică edilul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*