Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Bruxelles, o serie de discuții cu Frederica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, cu Serghei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, cu Pierre Moscovici, comisar european pentru Afaceri Economice, cu Gianni Pittella, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, precum și alți lideri europeni, între care Alexis Tsipras, prim-ministru al Republicii Elene, și Antonio Costa, premierul Portugaliei.
În cadrul discuțiilor, șeful Executivului a susținut necesitatea relansării proiectului european pe baza ideii de unitate în jurul valorilor și principiilor fundamentale ale Uniunii Europene. “România este determinată să se implice activ în susținerea unei Uniuni consolidate, bazate pe coeziune, solidaritate și în spiritul valorilor fundamentale. Este nevoie de o abordare inclusivă, în format de dialog deschis participării tuturor statelor”, a afirmat prim-ministrul român.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a subliniat că pentru România sunt importante politicile privind fondurile de coeziune și politicile agricole comune.
Prim-ministrul Grindeanu a avut aceste discuții în contextul participării la reuniunea PES, de la Bruxelles.
Citește și:

Întâlnirea Regională a Partidului Social Democrat - Regiunea Vest/VIDEO

Mihai Ritivoiu își încheie astăzi mandatul de prefect al județului Timiș

Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara: Fără incompatibili și penali la Primăria Timișoara

Alexandru Iovescu, ales prim-vicepreședinte al PES activists România

Alfred Simonis, atac la Dominic Fritz: „Revoluția este a Timișoarei, nu a lui Dominic Fritz”
























