Politic

Femeile ALDE TIMIŞ şi-au donat ziua de 8 Martie copiilor din centrele de plasament din Timişoara

Femeile ALDE TIMIŞ şi-au donat ziua de 8 Martie copiilor din centrele de plasament din Timişoara

Femeile ALDE Timiş au decis să îşi doneze ziua de 8 Martie copiilor din 3 centre de plasament, oferind 100 de kg de fructe şi alegând să petreacă timp cu aceştia, în locul unui restaurant.

Lidia Laction, preşedinte Organizaţia de Femei ALDE Timiş declară: “Am ales acest mod de a ne sărbători 8 Martie pentru că am facut o promisiune anul trecut semenilor noştri şi anume aceea că în urma protocolului agreat, atât cu spitalul cât şi cu câteva centre de plasament din judeţul Timiş, am decis să continuăm acţiunile de sprijin copiilor abandonaţi sau bolnavi. Adevăratele comori ale unui om se află în sufletul său. Sunt sentimentele frumoase, forţa cu care se ridică ori de câte ori viaţa îi îngenunchează. Spiritul liber, sinceritatea din privirea lor, cât şi sufletul acestor copii nu fac altceva decât să trezească în noi, femeile, un sentiment de gingăşie, însă totodată ne mână ca de fiecare dată după fiecare acţiune să revenim la ei şi să îi sprijinim cu tot ceea ce au nevoie: minute de joacă, produse adecvate în funcţie de vârsta lor .

 Noi, femeile ALDE Timiş, am ales să dăruim această zi acestor micuţi, tocmai pentru că sunt speciali prin condiţia lor, prin lupta pe care o duc în fiecare zi, neştiind ce înseamnă căldura unui cămin, deşi sunt bine îngrijiţi de cadrele medicale, însă noi, celilalţi, ar trebui să fim mai empatici faţă de semenii noştri.

  Conceptul de a dărui ziua de naştere este unul internaţional, iar noi, femeile ALDE Timiş, am decis ca ziua de 8 Martie să devină o tradiţie şi să întreprindem astfel de acţiuni în fiecare an.

Cei mai mulţi dintre aceşti copii se află la vârsta la care caută modele sau mai grav sunt la vârsta la care îşi aleg persoana din preajma lor căreia să îi spună ‘mama’, aceşti copii pornesc în viaţă cu multe minusuri sau provin din familii unde se petrec adevărate drame. Cred că fiecare dintre noi suntem obligaţi moral să contribuim cât de puţin pentru a le aduce zâmbete pe chip.

S-au alăturat acestei cauze şi alte femei care nu fac politică, iar iniţiativa doamnelor ALDE  a fost foarte bine primită în rândul femeilor care cred cu tărie că hrana sufletului stă în puterea sentimentului de dăruire”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*