Administrație

Începe reabilitarea drumurilor comunale din Timiș, prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Începe reabilitarea drumurilor comunale din Timiș, prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Mai multe drumuri comunale vor fi asfaltate anul acesta de Consiliul Judeţean, care a alocat peste zece milioane lei pentru aceste lucrări.

Potrivit conducerii CJ, este vorba despre “Lărgirea la 4 benzi de circulație a DJ 592 Timișoara-Mosnița Nouă”; “Sporire capacitate de circulație pe DJ 609D: Centura de ocolire Timișoara-Aeroport”; “Asfaltare DJ 591C DN 6- Săcălaz, L= 5,015 km”; “Modernizare DJ 693 Seceani-Fibiș, L=8,5 km”, “Modernizare DJ 572 Lucăreț – Brestovăț – limita cu județul Arad”, “Asfaltare DJ 588B Rovinița Mare – Percosova – Gherman (13,5km)”, “Asfaltare DJ 592B Șipeț Folea (4,14 km)”, “Asfaltare DJ 593A Sânmartinu Sârbesc – Sânmartinu Maghiar (5,03 km)”, “Asfaltare DJ 609 Valea Lungă Română – Cliciova (5,0 km)”.

Ministerul Dezvoltării a alocat zece milioane cincisute mii lei pentru repararea mai multor drumuri comunale. Astfel, șeful CJ Timiș, Călin Dobra spune că sunt “sume defalcate din T.V.A, pentru drumuri județene și drumuri comunale, dar am luat decizia ca întreaga sumă să mearga spre drumurile comunale pentru că la nivelul drumurilor județene încercăm să ne descurcăm din fonduri proprii și din fonduri guvernamentale. Această sumă a fost distribuită spre primăriile care au drumuri comunale. Nu toate primăriile au primit, pentru că sunt primării care nu au niciun kilometru de drum comunal, iar altele care au, de exemplu Topolovățu Mare, 40 km au primit sume mai mari pentru a fi ajutați în acest sens”.

Drumul Timișoara – Aeroport presupune lărgirea la patru benzi de la sensul giratoriu spre centură, până la Aeroport.

Un alt proiect important este drumul Timișoara – Moșnița Nouă, care va fi lărgit la patru benzi, de la ieșirea din Timișoara, până la Moșnița Nouă.

Termenul limită de depunere a cererilor pentru finanțare este 17 martie. “După această dată, Ministerul Dezvoltării va analiza toate propunerile de la nivelul județului Timiș la celelalte județe și vom aștepta ordinul ministrului pentru a vedea clar care din aceste drumuri vor fi aprobate la finanțare prin fonduri guvernamentale. În cazul în care nu vor obține fonduri, sunt prioritate către CJ”, anunță președintele CJ Timiș.

(Foto: ziaruldinmuscel.ro)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*