Administrație

Municipalitatea reabilitează Ceasul floral

Municipalitatea reabilitează Ceasul floral

Vești bune pentru timișoreni! Un simbol al orașului va fi reabilitat de primărie. Ceasul floral a rămas în urmă din toate punctele de vedere. Acesta nu mai arată ora exactă, iar structura pe care este amplasat cade bucată cu bucată.

Obiectivul a fost construit în 1970, pe locul unei statui mutate între timp în Piaţa Unirii. Aranjamentul floral este singurul de care se mai ocupă cineva. În fiecare an, el capătă alt model, în funcție de inspirația inginerilor peisagiști.

Acesta a fost scos din patrimoniul societății Horticultura și a trecut în custodia Primăriei Timișoara. Municipalitatea va începe cât de curând demersurile pentru lucrările de consolidare. Potrivit primarului Nicolae Robu, pe bani de la bugetul local se va angaja o firmă care să-l pună în funcțiune, apoi să asigure service-ul pentru acest ceas.“Vrem să reabilităm Ceasul floral, care într-o vreme era unul din lucrurile cu care orașul nostru se mândrea. Pentru asta, l-am scos din patrimoniul societății comerciale Horticultura și l-am trecut în patrimoniul municipiului. Horticultura nu are capacitatea să se ocupe de el, nu are nici bani. A fost o eroare decizia de a se da Ceasul către Horticultura”, afirmă edilul.  

În plus, conducerea primăriei dă asigurări că până în toamnă lucrările de reabilitare a Ceasului floral vor fi finalizate.“În primul rând trebuie o expertiză. Depinde cum avansează procedurile de achiziție. Eu sper ca spre sfârșitul anului, așa când vegetația să fie policromă și anunță intrarea în toamnă, să-l avem gata. Mai repede nu e realist să îl terminăm dacă se impun lucrări de consolidare. Dacă facem numai lucrări la suprafață, de amenajare, atunci asta merge repede, susține primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*