Eveniment

Amenzi mari pentru cei care lipesc afișe publicitare în locuri neautorizate

Amenzi mari pentru cei care lipesc afișe publicitare în locuri neautorizate

Polițiștii locali aflați în patrulare ieri noapte au depistat, în jurul orei 01.30, două persoane care lipeau afișe de mari dimensiuni pe transformatoarele de curent amplasate pe strada Cluj și V. Babeș, în locuri neautorizate pentru astfel de activități.

Cei în cauză au fost sancționați cu amendă, conform Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, care prevede amenzi între 500 și 5.000 lei pentru astfel de fapte.

Polițiștii locali au aplicat, anul trecut, 199 de sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice care nu au respectat prevederile legale referitoare la lipirea, amplasarea, montarea de afișe, postere și panouri publicitare, precum și cu privire la obținerea de autorizații pentru amplasarea acestora acolo unde este necesar acest lucru.

Valoarea sancțiunilor se ridică la 192.000 lei.

Polițiștii locali atrag atenția atât celor care sunt angajați să pună afișe în oraș, cât și firmelor care urmează să susțină evenimente în Timișoara că sunt necesare autorizații din partea Primăriei Timișoara pentru astfel de activități, în caz contrar cei depistați încălcând legislația fiind sancționați drastic.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*