Veste bună! Parcul auto al Spitalului Municipal va fi dotat cu o nouă mașină. O companie privata, HELLA România, vine în sprijinul Secției de Radioterapie cu o Dacia Dokker Ambiance 1.6, în vederea optimizării deplasărilor pacienților la tratament.
Acțiunea de donație se va concretiza luni, 13 februarie, când autoturismul în valoare de 10.218 EURO, va fi predat medicului Sorin Dema, șeful Secției de Radioterapie, de către Mirabela Chera, Manager HELLA Corporate Center. Autoturismul va intra în folosința Secției Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara pentru transportul special al pacienților. “Sperăm ca gestul nostru să încurajeze cât mai multe astfel de acțiuni și din partea celorlalte companii, dar și din partea comunității, în general, mai ales în domeniile în care există atât de multă nevoie de ajutor”, a spus Mirabela Chera, Manager HELLA Corporate Center.
Șeful Secției de Radioterapie susține că în sfârșit pacienții vor avea parte de transport facil, având în vedere ca au fost faăcute mai multe demersuri în acest sens.“Am întreprins mai multe demersuri pentru ca secția noastră să poată beneficia de un transport propriu, astfel încât pacienții să se deplaseze mai ușor de la Clinica de Radioterapie, unde sunt internați, până la Laboratorul de Radioterapie, unde sunt efectuate tratamentele. Prin bunăvoința companiei HELLA România, pacienții noștri vor avea în sfârșit parte de transport facil între cele două locații”, a spus dr. Sorin Dema, șeful Secției de Radioterapie.