Internațional

Românii din Marea Britanie transferă iubire! Două treimi dintre aceștia trimit bani acasă pentru familii

Românii din Marea Britanie transferă iubire! Două treimi dintre aceștia trimit bani acasă pentru familii

Mulţi dintre cei care au ales să muncească peste hotare au plecat pentru că şi-au dorit mai mult decât le putea oferi România, atât lor, cât şi celor dragi. Ştim pe pielea noastră că nivelul de trai din România este mult sub cel din statele vest-europene. Ceea ce credem, însă, că merită menţionat este faptul că o parte însemnată a banilor pe care migranţii îi câştigă în străinătate se întorc în ţările de unde au plecat. O arată şi statisticile oficiale. Românii plecaţi la muncă sunt adesea alintaţi de presă drept cei mai mari “investitori străini” ai ţării. Un fond sau o multinaţională poate sau nu să investească în România, în funcţie de obiective, de context, de randamente, de strategii de business şi tot aşa. Pe de altă parte, banii pe care îi trimit acasă cei care muncesc în străinătate sunt o constantă. Vorbim de miliarde bune de euro şi, poate mai important, vorbim de sume care cresc de la an la an, chiar şi în perioade de criză.

Din datele primite de la compania de transfer internaţional de bani online, cei mai mulţi dintre oamenii plecaţi la muncă în străinătate aleg serviciile TransferGo pentru a ajuta, după posibilităţi, familia rămasă în ţară. Mai exact, în jur de două treimi dintre clienţi  trimit bani în România pentru părinţi, copii sau rude apropiate sau pun ca referinţă de transfer “spijinirea familiei”.

”Majoritatea migranţilor nu au plecat departe de casă pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi ridica vile cu multe camere şi garaje pentru maşini de lux. Nu îşi dau banii pe vacanţe extravagante, bijuterii de lux sau ultimul răgnet de pe piaţa gadget-urilor”, spun reprezentanţii TransfeGo. Cei mai mulţi dintre ei se gândesc la cei dragi, aşa încât multe tranferuri au ca destinatari membri ai familie.

 

Sursa: capital.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*