Eveniment

Zeci de şoferi au devenit pietoni. Câte amenzi a dat Poliţia Rutieră

Zeci de şoferi au devenit pietoni. Câte amenzi a dat Poliţia Rutieră

Timp de 3 zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 300 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 73 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 33 de permise de conducere.

În perioada 3-5 februarie, poliţiştii rutieri au întocmit 10 dosare penale şi au aplicat 306 sancţiuni contravenţionale, dintre care 73 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 29 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 33 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric, limitelor legale de viteză şi conducerea sub influenţa alcoolului.

De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*