Politic

Primarul Timișoarei, apel către guvernanți: “Retrageți și proiectul de lege în care ați transformat ordonanța!”

Primarul Timișoarei, apel către guvernanți: “Retrageți și proiectul de lege în care ați transformat ordonanța!”

Edilul Nicolae Robu face din nou apel către guvernanți. De această dată, primarul Timișoarei a transmis un mesaj guvernanţilor în care îi îndeamnă să retragă “proiectul de lege” în care au “transformat ordonanţa”.

Anunțul a fost postat pe rețeaua de socializare. “Domnilor guvernanți, până unde merge detașarea dv. de popor, incapacitatea de înțelegere a ceea ce vor cetățenii acestei țări, inclusiv unii din simpatizanții dv.?! Ei n-au fost revoltați numai de maniera în care ați încercat să modificați legislația într-un domeniu atât de sensibil, ci și de modificările înseși pe care ați vrut să le faceți! Chiar nu vă e clar?!

Da, se impun corecții ale cadrului legal din țara noastră, dar cu totul și cu totul altele decât cele pe care vreți voi să le faceți și într-o cu totul și cu totul altă logică, în logica grijii pt. oamenii de bună credință și nu în aceea a grijii pt. cei care comit fărădelegi! Deci, retrageți și proiectul de lege în care ați transformat ordonanța!

Românii de astăzi au repulsie la ideea de furt -da, am ajuns s-o vedem și pe asta și, Doamne, ce tonic este!-, nu acceptă trecerea cu vederea a niciunui furt, nici de peste 200 000 lei, nici de sub 200 000 lei! Nici nici măcar de 1 leu! Nu vă e clar?!

Încă o dată, deci: retrageți și proiectul de lege în care ați transformat ordonanța! Și… apucați-vă de altceva! Dați prioritate spitalelor, școlilor, caselor de copii, căminelor de bătrâni, instituțiilor culturale, autostrăzilor, etc., etc., nu pușcăriilor! Desigur, și de ele trebuie să vă ocupați, dar nu ele sunt prioritatea națională zero! Și… nu mai subestimați, de fapt, nu mai desconsiderați acest popor!”

Nicolae Robu a fost în fiecare seară în Piața Victoriei alături de protestatari pentru a lupta împotriva Guvernului Grindeanu.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*