Administrație

Ultimul centru de comună din Timiş fără asfalt scapă de drumul de piatră

Ultimul centru de comună din Timiş fără asfalt scapă de drumul de piatră

Niciun centru de comună din Timiș fără asfalt! Ultima reședință de comună din județ fără șosea asfaltată scapă de drumul de piatră. Președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a DJ572, care traversează Brestovățul, pe sectorul Lucareț – limita cu județul Arad.

Sunt opt kilometri de drum, în mare parte din piatră, care nu asigură condiții optime de deplasare. Investiția se ridică la aproape nouă milioane de lei, fără TVA. Constructorul are la dispoziție din acest moment nouă luni pentru a finaliza lucrarea.

„Am ajuns la nivelul la care, anul acesta, după finalizarea lucrărilor din Brestovăț, nu vom mai avem nici un centru de comună neasfaltat. Desigur, mai sunt drumuri de piatră și în alte localități. Ne concentrăm eforturile pentru a moderniza cât mai multe dintre acestea. Aproape toate lucrările lansate în 2019 au fost pentru drumuri care au văzut pentru prima dată asfaltul”, spune Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Dobra își propune ca următoarea reușită să fie atingerea nivelului la care niciun kilometru de drum județean să nu mai fie de piatră: „Lucrăm în baza unor priorități. Intervenim în primul rând acolo unde este cea mai mare nevoie. Următorul nivel la care îmi doresc să ajungem, deși pare ambițios, va fi niciun kilometru de drum județean neasfaltat. Sunt convins că echipa CJ Timiș are forța de a îndeplini acest deziderat.”

Comuna este situată în nordul județului și este formată din satele Brestovăț (reședința), Coșarii, Hodoș, Lucareț și Teș.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*