Economic

Tinerii inovatori se pot înscrie în proiectul Climate -Kic Accelerator

Tinerii inovatori se pot înscrie în proiectul Climate -Kic Accelerator

Climate-KIC Accelerator este cel mai mare accelerator „cleantech” din Europa pentru stagiile inițiale ale startup-urilor, axat pe pregătirea acestora pentru primii investitori și clienți și pentru sprijinirea dimensionării corecte a afacerii.

În calitate de partener național al Programului Climate KIC, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează o nouă sesiune a Sub-programului Climate-KIC Accelerator. Termenul limită de depunere a cererilor de înscriere este 27 ianuarie 2019.

Sesiunea 2019 a Climate-KIC Accelerator prevede parcurgerea uneia din cele trei etape:

Etapa 1-a: Dezvoltarea unui Model de Afacere (Business Model Development) – sprijină firmele în dezvoltarea și perfectarea unui model de afacere;

Etapa a 2-a: Model de Afacere – Validare & Primii clienți (Business Model Validation & First Customers) – ajută firmele care au deja un model de afacere bine definit să se îndrepte spre o nouă etapă: validarea și achiziția clientului.

Etapa a 3-a: Spre investiții și dimensionare – pregătește start-up-urile pentru viitor investițional.

În cadrul acestor etape, echipele / start-up-urile beneficiază de coaching și formare profesională, mentorat și networking, participare la boot camp-uri intensive atât pe plan local cât și internațional, acces la partenerii Climate-KIC. Totodată, sprijinul financiar de care pot beneficia aplicanții este în valoare de până la 50.000 euro.

Înscrierile se pot face direct la: https://formstack.io/5C140.

Toate detaliile sunt disponibile la adresa: https://www.climate-kic.org/ris/accelerator.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*