Economic

Soluții pentru criza forței de muncă în rândul companiilor italiene din Timiș

CCIAT

Ambasadorul Italiei în România, Excelența sa Marco Giungi s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru la Timișoara. Astfel, a avut o întâlnire cu conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă firmele italiene din vestul țării.

Există posibilitatea ca mari companii să plece din județul Timiș pentru că nu găsesc suficient personal. Doar în acest an, trei firme, două din Germania și una din Italia, au anunțat că își vor muta activitatea în alte țări.“Cred că firmele italiene au o prezenţă importantă în Regiunea Vest. Regiunea aceasta este importantă pentru noi, iar o prezenţă bună înseamnă şi avantaje, dar şi responsabilităţi. Una dintre problemele majore ale acestor companii este lipsa de personal, şomajul este aproape inexistent în județul Timiș, ceea ce afectează firmele noastre, care activează mai ales în domeniul producţiei. Desigur, nici ambasada, nici camera de comerţ nu pot găsi soluţii definitive în domeniu, dar există modalităţi de cooperare pentru a putea îmbunătăţi disponibilitatea forţei de muncă. Am decis să realizăm împreună un plan de lucru, o serie de studii cu ajutorul consulatului”, a explicat Excelența sa Marco Giungi.

La rândul său, directorul general al CCIA Timis, Florica Chiriță, a transmis că în urma discuțiilor purtate au fost identificate mai multe soluții pentru criza forței de muncă. Astfel, una dintre acestea se referă la automatizarea firmelor italiene din domeniul producției, în special. “Împreună cu domnul ambasador am identificat mai multe soluții pentru criza forței de muncă, printre care transferul persoanelor disponibilizate din alte zone ale țării și atragerea lor în județul nostru. Apoi învățământul dual este o soluție, punerea în practică a claselor unde să fie specializați elevi pentru a fi apoi angajați în firmele italiene, metodă practicată și de firme din Germania. De asemenea, s-a venit cu o altă propunere care deja se practică în Italia. Și anume, o retehnologizare, o automatizare în special în cadrul firmelor din domeniul producției”.

În topul investitorilor străini din Timiș, Italia se clasează pe locul 1 cu un număr de 3.346 de firme cu asociați italieni și pe locul 5 ca valoare a capitalului social subscris de 105 milioane euro.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*