Sport

MTB CUP Timișoara 2017, la Pădurea Verde. Ce categorii speciale sunt și cum te poți ÎNSCRIE?

MTB CUP Timișoara 2017, la Pădurea Verde. Ce categorii speciale sunt și cum te poți ÎNSCRIE?

Timișoara va fi gazda unei noi etape din cadrul campionatului național de sport Cupa Cetăților. Etapa a XIV-a a competiției naționale a fost programată la Pădurea Verde, pe 3 septembrie 2017. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Gratzu din capitala Banatului.

Pajiștea din fața Muzeului Satului Bănățean de la Pădurea Verde va fi locul de întâlnire al bicicliștilor pregătiți de start pe cel mai dinamic și rapid traseu de XCO din Banat. Adunarea se dă la ora 9:00, pe data de 3 septembrie 2017, iar printre sportivii înscriși deja se regăsesc nume din Austria, Germania, Ungaria și Turcia, alături de cei din România.

Evenimentul este la a 40-a ediție, primul concurs de acest fel având loc în toamna anului 1998 tot la Pădurea Verde. ”Dorim ca prin această manifestare să adunăm sute de sportivi la linia de start, ca și în anii precedenți. Concursul este cu participare Internațională, fiind trimise deja invitații cluburilor din zona DKMT (Dunăre, Criș, Mureș, Tisza – România-Serbia-Ungaria), numărul participanților fiind așteptat în jurul a 400-500 și peste 1.500 de specatori. Sperăm ca numărul de spectatori să fie înzecit față de cel al sportivilor, deoarece această competiție este una de marcă la Timișoara, ea având continuitate, lucru suplinit și de prezența în zonă a Muzeului Satului și a Grădinii Zoo, locuri cu mii de vizitatori în weekend”, afirmă Grațian Bolog, președintele CS Gratzu.

Concursul beneficiază în cadrul său de Startul în calendarul competițional național de Ciclocross, competiție organizată de Federația Română de Ciclism.

Concurenții ce se vor alinia la start trebuie să se înscrie online, pe siteul ofical al organizatorului, care a creat și un eveniment, dedicat concursului, pe Facebook. Participanții la competiția ciclistă vor avea de parcurs trasee de poveste, minuntate ca și peisaj și diversitate, cu o lungime între 500 de metri și 45 de kilometri, în funcție de categoria de vârstă la care sunt înscriși. CS Gratzu anunță că participanții la concurs vor beneficia de două puncte de alimentare și arbitraj pe traseu, la aceste puncte sportivii având la dispoziție, pentru rehidratare, energizante, banane și apă rece.

Categoriile de concurs și de premiere sunt:

Cu ocazia competiției de la Pădurea Verde, organizatorii ambiționează spectatorii să facă poze în timpul evenimentului. ”Pe lângă competiția de ciclism lansăm și un concurs pentru fotografi, aceștia fiind încurajați să facă poze cât mai frumoase, ele urmând apoi a fi votate pe pagina de concurs, cel mai votat fotograf urmând să fie premiat”, spune Grațian Bolog.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*