Inspectoratul Școlar Județean Timiș, implementează începând cu 1 decembrie 2024 patru proiecte cu finanțare nerambursabilă din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027. Proiecte vizează sprijinirea elevilor din învățământul profesional și tehnic pentru a accede la programe de pregătire practică în parteneriat cu agenți economici […]
Etichetă: timis
Turc prins în Vama Jimbolia cu documentul altei persoane
Poliţiştii de frontieră de la Jimbolia efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Turcia, care a prezentat la controlul de frontieră un document de călătorie aparținând altei persoane. În data de 31 iulie., în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia– ITPF Timișoara, s-a prezentat pentru efectuarea […]
Accident grav în Timiș. Update: Mașină de poliție implicată
În jurul orei 14:25, pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați să intervină la un accident rutier în localitatea Belinț, ieșire spre Coșteiu. În accident sunt implicate trei autoturisme în care se aflau cinci persoane, dintre care trei necesită îngrijiri medicale (o victimă încarcerată). La fața locului s-au deplasat […]
Două autoturisme, căutate în Danemarca şi Olanda, depistate la frontiera timișeană
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Poliției de Frontieră Moravița, județul Timiș, au descoperit două autoturisme în valoare de aproximativ 23.000 de euro, care erau căutate de autorităţile din Danemarca și Olanda. În data de 27 iulie, în jurul orei 21:30, în Punctul de Trecere a […]
Furtuna a făcut ravagii în Timiș
În contextul Avertizării COD PORTOCALIU de vijelii puternice, ISU Timiș a fost solicitat să intervină în următoarele situatii: – degajarea a 10 copaci căzuți în Municipiul Timișoara (4 căzuți pe autoturisme și unul pe o locuință), 2 în localitatea Buziaș (pe o locuință și pe stradă) și unul în Pișchia. […]
Cod portocaliu de furtuni în Timiș
În intervalul 26.07.2025, ora 17:00 – 27.07.2025, ora 00:00, la nivelul județului Timiș, este valabilă o avertizarea meteorologică 𝑪𝒐𝒅 𝑷𝒐𝒓𝒕𝒐𝒄𝒂𝒍𝒊𝒖 de vijelii puternice și instabilitate atmosferică accentuată. Pentru gestionarea eficientă a posibilelor intervenții ce pot apărea în urma furtunii, la nivelul ISU Timiș a fost activată Grupa Operativă și au […]
Solidari cu animalele străzii: un bol cu apă poate salva o viață!
Apel la cetățeni! În aceste zile toride, noi oamenii avem norocul de a ne răcori la umbră, de a bea apă rece și de a ne proteja de caniculă. Animalele fără stăpân însă, nu au această șansă. Ele nu au unde să se adăpostească și nici cui să ceară un […]
Tânăr depistat în apropiere de frontiera cu Ungaria cu permis de conducere fals
În 22 iulie în jurul orei 08:50, o patrulă formată din doi polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, care executa o misiune pe comunicația DN6, la intrarea în România dinspre Ungaria, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Polonia. Mijlocul de transport era condus […]
Timișean arestat preventiv după ce și-a schingiuit câinele
În 22 iulie, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 10 Rurală Făget sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în satul Răchița, județul Timiș, un bărbat și-ar fi agresat animalul de companie. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. […]
Personal insuficient la Tribunalul Timiș
În contextul modificărilor legislative iminente și de natură să afecteze în mod substanțial situația deja dificilă pe care o traversează sistemul judiciar, Tribunalul Timiș atrage atenția asupra dificultăților majore cauzate de neajustarea schemelor de personal la volumul de activitate al instanțelor din județul Timiș. Tribunalul Timiș informează opinia publică și […]

































