O șosea cu patru benzi de circulație, un pod rutier și unul pietonal peste Bega, piste de biciclete și trotuare moderne – toate vor fi realizate la Timișoara, în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de descongestionare a traficului realizate în oraș, după Revoluție. A fost semnat contractul de […]
Etichetă: sorin maxim
Peste 900 de proiecte contractate în Regiunea Vest prin Regio-POR 2014-2020
Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operațional Regional 2014-2020 numai în Regiunea Vest. Valoarea totală a acestora este de aproape 1,15 miliarde de euro – bani europeni ce au fost sau urmează să fie investiți în regiune, până la finalul acestui ciclu. La nivel de […]
ADR Vest și Institutul de Excelență în Antreprenoriat lansează un accelerator dedicat start-upurilor din Regiunea Vest
Antreprenorii din Regiunea Vest vor beneficia de un program de accelerare modern și dinamic. „ADRVEST Accel by IdEA” își propune să contribuie la dezvoltarea regiunii, printr-un program implementat altături de echipa Institutului de Excelență în Antreprenoriat, cea care a dezvoltat în ultimii ani diverse proiecte de educație antreprenorială, evenimente, hackathoane […]
Injecție de capital în firmele din Regiunea Vest, prin noul POR
Nu mai puțin de 270 de milioane de euro ar putea ajunge la mediul de afaceri din Regiunea Vest în perioada 2021-2027 prin viitorul Program Operațional Regional, adică un sfert din suma totală alocată regiunii. Regiunea Vest este a doua ca nivel de dezvoltare a României, dar PIB-ul pe cap […]
Finanțare pentru mai multe obiective din Buziaș
Prezent la Ministerul Lucrărilor Pubilce, Dezvoltării și Administrației, primarul Buziaşului, Sorin Munteanu, a semnat contractul prin care vor fi finanțate mai multe proiecte din Buziaș. Este vorba despre reabilitarea Școlii Generale cu clasele V-VIII de pe Strada Republicii, sala de sport din curtea școlii, precum și 14 străzi, care vor […]
Supracontractare în cadrul Regio-POR. Încă 90 de proiecte finanțabile din fonduri europene în Regiunea Vest
Se lărgește lista proiectelor finanțate din fonduri europene în Regiunea Vest. Astfel, regiunea noastră va beneficia de alocări suplimentare de fonduri în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în plus față de alocarea financiară inițială a regiunii, care a fost de aproximativ 643 de milioane de euro (fonduri […]
Centru multifuncțional modern pentru copii și părinți, construit cu finanțare europeană, în Ronaț
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Timișoara au semnat, marţi, un nou contract de finanțare în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, pentru proiectul „Regenerare fizică, economică și socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaț Timișoara – Construire centru multifuncțional”. Investiția vine în sprijinul comunităţii […]
Sorin Maxim, reales președinte al Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România
Directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, a fost reales, joi, în funcția de președinte al Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, pentru încă un mandat de doi ani, cel de-al patrulea la conducerea ROREG. „Prioritatea noastră, în acest nou mandat, este coordonarea pregătirii viitoarei perioade de […]
Investiţii de peste 5 milioane de euro pentru judeţul Arad prin Regio
Trei noi contracte de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare de peste 5 milioane de euro, au fost semnate, luni, de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Consiliul Județean Arad și Primăria Orașului Sântana. Sunt proiecte pentru modernizarea serviciilor medicale în județul Arad, prin noi dotări […]
Încă 15 blocuri din Timişoara vor fi reabilitate cu fonduri europene
Patru noi contracte de reabilitare a unor blocuri din fonduri europene au fost semnate, marţi, la Primăria Timișoara. Contractele au o valoare de peste 20 de milioane de lei și vizează izolarea termică a 15 blocuri din Timișoara. „Am făcut verificări, noi, ca agenție, la beneficiari și facturile sunt undeva […]

































