Etichetă: salvati copiii

Sănătate

Aparatură medicală pentru cabinetele de medicină de familie din Voiteg și Știuca

Cabinetele de medicină de familie din Voiteg și Știuca au fost dotate cu aparatură medicală. Investiția face parte din programul „Primul pas spre sănătate”, implementat de Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom, program care se desfășoară la nivel național și are ca obiectiv participarea la reducerea ratei mortalității […]

Social

Anchetă Salvați Copiii: Cei mai mulți se tem de eșec

Organizația Salvați Copiii și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională – CMBRAE derulează, cu sprijinul Banca Transilvania, proiectul pilot de orientare vocațională și consiliere în carieră What’s next?, în anul școlar 2024-2025. Aproape jumătate dintre elevii români chestionați în ancheta derulată de Salvați Copiii România și Centrul Municipiului […]

Social

Bătaia nu e ruptă din rai, dar rupe din copilărie! 1 din 10 copii a fost victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar

Unu din 10 copii a fost victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar, iar incidența este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar față de gimnaziu și de patru ori mai mare comparativ cu adolescenții. Părinții raportează acte de violență asupra propriilor lor copii […]

Social

Peste trei sferturi dintre părinții care muncesc în străinătate spun că principala preocupare este menținerea legăturii afective cu copiii rămași în țară

Puțin peste trei sferturi (77,5%) dintre respondenții la sondajul realizat de Salvați Copiii în rândul părinților din străinătate ai căror copii rămași în România în grija rudelor sunt incluși în programul de suport al organizației consideră că menținerea legăturii emoționale cu copilul/copiii din România reprezintă principala provocare pe care o […]

Social

Semnal de alarmă: Majoritatea cazurilor procesate la linia de raportare a abuzurilor online sunt materiale care prezintă abuz sexual asupra minorilor

Dintre cele 5.964 de raportări procesate de Salvați Copiii România la linia de raportare esc_Abuz, singurul punct de contact civil pentru raportarea materialelor online care prezintă abuz asupra minorilor găzduite pe serverele din România, în perioada ianuarie-iunie 2024, 3.938 sunt materiale ce înfățișează abuz sexual asupra minorilor. Dintre acestea 66,13% […]

Social

Un copil din trei are tulburare emoțională din cauza folosirii în exces a rețelelor sociale

În ultimii doi ani, unu din trei copii cu vârsta între 8 și 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoțională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la rețelele de socializare. Conform ultimelor cercetări Salvați Copiii, intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este […]

Social

Ce poți face și ce nu trebuie să faci ca părinte, când copilul tău e în fața unor examene grele

Este perioada examenelor și de aici și întrebarea firească a părinților referitoare la cum își pot ajuta copiii să depășească cu bine astfel de momente, care generează stres și anxietate. Prea mult stres poate crea dificultăţi de adaptare, gânduri anxioase, furie, iritabilitate, nervozitate, sentimente de singurătate şi astfel poate apărea […]

Național

Apel: Trebuie dotate urgent maternitățile și secțiile de terapie intensivă neonatală, pentru a combate mortalitatea infantilă

Doar o treime din contribuabilii români (29,93%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest drept anul trecut, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, potrivit datelor ANAF, la cererea Salvați Copiii România. Cu o rată a mortalității infantile care ne situează pe podiumul […]