„Acesta este Dumnezeul nostru (…), pe pământ S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit.” (Baruh 3, 36-38) Iubiţi fraţi și surori în Domnul, Purtați fiind pe aripile colindelor noastre românești, am ajuns azi la Betleem. Și acolo, într-o peșteră, Îl vedem stând pe tron pe Fiul lui Dumnezeu. Ieslea […]
Etichetă: pastorala
ÎPS Ioan în Pastorala de Paşte: „Nu poate exista o faptă mai gravă în lume decât să condamni la moarte Iubirea”
Într-un mesaj plin de har, ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, a transmis gândurile sale credincioşilor ortodocşi înainte de Învierea Domnului. În Pastorala de Paşte preluată de pe site-ul Mitropoliei Banatului, ÎPS Ioan ne spune, printre altele: „De multe ori însă, iubiți frați și surori, prin faptele noastre noi înmormântăm visele […]
Pastorala Mitropolitului Banatului la Nașterea Domnului
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Nu vă temeți. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot […]

























