Cei mai talentaţi absolveţi de liceu pot intra la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii Timișoara fără examen. UPT a lansat a concursul „Hans Fackelmann”, destinat elevilor de clasa a XII-a și absolvenților de liceu care vor să urmeze această specializare. Tinerii trebuie să se înscrie până în 2 martie, pe […]
Etichetă: facultate
Foarte mulţi absolvenţi de liceu sunt interesaţi de UPT
Prima zi de înscriere la facultate a adus un număr record de absolvenți de liceu la Universitatea Politehnica din Timișoara. Reprezentanții UPT anunță că tinerii au venit în număr mare încă de luni dimineață. Potrivit calendarului admiterii, înscrierile se fac până în 19 iulie la facultăţile la care admiterea se […]
Tinerii interesaţi de studii și tabere în străinătate vor găsi oferte la Education Fair
Zeci de instituţii de învăţământ, licee, universităţi, dar şi centre de cursuri şi de tabere din străinătate îşi vor prezenta oferta la Timişoara, în cadrul World Education Fair. Evenimentul va avea loc miercuri, între orele 11:00 şi 17:00, la Hotel Timişoara. Statisticile arată că tinerii sunt interesaţi, în special, de […]