Vineri, în jurul orei 15:00, polițiștii au fost sesizați să se deplaseze la un accident rutier care s-a produs pe autostrada A1 în zona localității Margina, din județul Timiș, în care au fost implicate 6 autovehicule, printre care două microbuze. În urma evenimentului rutier, din nefericire, a rezultat decesul a […]
Etichetă: accident grav
Accident grav în Calea Șagului
Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a condus un autoturism pe Calea Șagului, dinspre strada 16 Decembrie, iar la intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu a pătruns pe contrasens, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani. În […]
Accident mortal pe autostradă, între Timişoara şi Margina
Accident tragic pe autostrada A1, km 431, sensul de mers Timișoara – Margina, în apropiere de Făget, soldat cu decesul unei persoane și doi răniți. O dubiţă şi o maşină s-au izbit, iar în urma impactului, unul dintre pasageri, care nu purta centura de siguranţă, a fost efectiv aruncat din […]
Accident grav la Comloşu Mare. Doi adolescenţi şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp
Un accident deosebit de grav s-a produs miercuri seara în jurul orei 23:30 în comuna Comloşu Mare. A fost solicitată descarcerarea pentru a interveni la un accident rutier. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau cinci persoane (o persoană de 19 ani, două persoane de […]
Accident grav la Topolovăţu Mare. Un şofer de 19 ani a murit
ISU Timiș a fost solicitat la ora 11:00 să intervină la un accident rutier pe DN 6, în comuna Topolovățu Mare. Din primele informaţii, un autoturism ce se deplasa pe DN6, la intrarea in localitatea Şuştra nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de […]
Accident grav lângă Pişchia, un om şi-a pierdut viaţa
Un autoturism s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţa, pe DJ 691, în apropiere de Pișchia. Potrivit ISU Timiş, sunt patru victime, dintre care două posibil încarcerate. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și 17 pompieri și elicopter […]
Accident grav pe Autostrada A1, între Deva și Ilia. Doi oameni au murit
Miercuri seara, pe autostrada A1, între localitățile hunedorene Ilia si Deva a avut loc un accident rutier, care s-a soldat cu decesul a doi bărbați si blocarea traficului A1, pe sensul Ilia-Deva. „Din primele cercetări, se pare ca un conducător de autotren, care circula pe banda 1, a acroșat două […]
Grav accident pe centura Lugojului
Un grav accident de circulație s-a produs miercuri dimineață pe centura Lugojului. Două mașini, dintre care una cu platformă, s-au ciocnit, iar trei persoane au ajuns la spital. În urma accidentului, două persoane au rămas încarcerate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență intervine cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o […]
Accident grav în vestul ţării: doi morți și șapte răniți
Accident grav în Oradea, în Ulieacul de Criș, joi dimineață. Un microbuz și un TIR s-au izbit puternic. Codul roșu de intervenție a fost activat. În urma impactului două persoane au murit și alte șapte au fost rănite. Din primele informații, microbuzul a intrat ăn depășire și a lovit frontal […]
Grav accident în judeţul Arad
Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au fost grav rănite, duminică după-amiază, pe DN 79A, în judeţul Arad, după ce două autoturisme s-au ciocnit, una dintre victime fiind inconştientă şi preluată cu elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc între localităţile arădene Bârsa şi Buteni, pe DN 79A. Purtătorul […]