Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a asigura preluarea rapidă a cererilor și eliberarea documentelor de identitate necesare exercitării dreptului de vot. Astfel, în zilele de 7 și 8 decembrie 2024, programul de lucru va fi […]
Utile
Luni se va opri furnizarea apei în Deta
Luni, 2 decembrie, între orele 9-16 se va opri furnizarea apei în Deta pentru înlocuirea unui tronson de conductă în cadrul Stației de Tratare. Lucrările fac parte din proiectul de investiții finanțat prin POIM. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă […]
Clienții Aquatim care vor avea presiune redusă la robinete
În zilele următoare, Aquatim va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Pe durata lucrărilor, presiunea va fi scăzută pe 29 noiembrie, între orele 9-12, în Otelec, iar pe 2 decembrie, între orele 9-14, în Pietroasa, Crivina de Sus, Poieni, Fărășești, Colonia Fabricii, Traian Vuia, Curtea și Homojdia. […]
Se defrișează vegetația pe unele drumuri naționale din vest
DRDP Timișoara a anunțat azi că activități de defrișare și tăiere manuală și mecanizată a vegetației se fac pe drumurile naționale DN 6 Becicherecu Mic – Biled (TM), DN 7 Spini – Simeria Veche (HD), DN 59C în jud. Timiș și DN 57 în jud. Caraș-Severin.
Unde va fi presiune redusă. Anunțul Aquatim
În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Pe durata lucrărilor, între orele 8-15, presiunea va fi scăzută pe 28 noiembrie în Chevereșu Mare, iar pe 29 noiembrie, în Pădureni, Pietroasa Mare, Pini Colonie II, Boldur, Vucova și Dragșina. Lucrările de spălare urmăresc să […]
Casieria Colterm de la sediul central va fi închisă in 30 noiembrie
Sâmbătă, 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, zi liberă legală, casieria Colterm de la Sediul Central va fi închisă. Facturile pot fi achitate prin următoarele metode alternative: ➡️ Transfer bancar în contul specificat pe factură; ➡️ Aplicația „UNU-DOI Centrul de Plăți”; ➡️ Plata în numerar în locațiile OMV sau Petrom. Lista completă a acestor locații este […]
Presiune redusă pentru unii clienți ai Aquatim
Luni, 25 noiembrie, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Oloșag și Herendești pentru spălarea rețelei de distribuție, iar între orele 9-15 presiunea va fi redusă în Recaș pentru lucrări de spălare a turnului de apă. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și […]
Presiunea apei, scăzută în Liebling pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție
Joi, 21 noiembrie, și vineri, 22 noiembrie, zilnic între orele 9-15 presiunea va fi scăzută în Liebling pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive […]
Avarie în mai multe zone din Timișoara
Situație critică apărută în timpul punerii în funcțiune a noii conducte de apă. Toate echipele de la Aquatim sunt mobilizate pentru remedierea avariei. Avaria afectează numeroase zone din oraș. Revenim cu noi detalii după evaluarea situației! Actualizare ora 21:00 – Avaria a fost izolată. Se reia alimentarea cu apă în […]
Unde se circulă cu restricții. Anunțul DRDP Timișoara
În perioada 19 noiembrie – 20 decembrie, pentru a permite efectuarea unor lucrări de consolidare a carosabilului sunt instituite restricții de circulație pe autostrada A1 Deva-Nădlac, gradual, în funcție de zona de executare a lucrărilor, prin închiderea benzii de urgență, respectiv a câte unei benzi de circulație, cu devierea traficului […]

































