Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima perioadă verificările pe linie de mediu și șantiere, constatând, la finalul lunii trecute, că o societate care executa lucrări de construire pe Strada Augustin Coman nu a realizat sortarea pe categorii de deșeuri, depozitându-le amestecat într-un container, fapt pentru […]
Fără categorie
Clienții Aquatim afectați de lucrări la rețele și spălări
Miercuri, 31 ianuarie, între orele 10-11 se va întrerupe furnizarea apei în Buziaș pentru lucrări de mentenanță la stația de repompare. Tot din cauza unor lucrări de mentenanță, între orele 10-13 se va opri apa în Jdioara, în timp ce presiunea va fi scăzută în Criciova și Cireșu. La aceeași […]
Restricții de circulație în vederea modernizării rețelei de apă și canalizare
La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat restricționarea sau după caz, închiderea traficului rutier, pentru executarea lucrărilor la obiectivul ”CL12: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”, începând cu data de 22.01.2024. Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe următoarele trasee, […]
Memorialul Revoluției Timișoara, program 15 decembrie
Platforma pentru Memorie și Conștiință Europeană, Societatea Timișoara, Noua Revistă de Drepturile Omului, Asociația Memorialul Revoluției, Asociația 15 Decembrie – Ziua Solidarității Româno-Maghiară, Editura Pavesiana și Institutul Polonez București vă invita sa participați, vineri, 15 decembrie 2023, la acțiunile noastre comune, prilejuite de împlinirea a 34 de ani de la […]
Câștigătorii concursurilor International Spotlight Heritage Student Contest 2023 și Interactive Digital Media Student Contest 2023
Universitatea Politehnica din Timișoara a organizat cea de-a treia ediție a International Spotlight Heritage Student Contest (ISHSC) 2023 și Interactive Digital Media Student Contest (IDMSC) 2023, aflat la a 9-a ediție, în data de 17 noiembrie 2023, în Sala Polivalentă a Bibliotecii Centrale UPT. În cadrul concursului International Spotlight Heritage […]
Amenajarea liniei de tramvai de pe Stan Vidrighin este aproape de finalizare
Primăria Timișoara automatizează macazele de la intersecția dintre Calea Stan Vidrighin și Bulevardul 1 Decembrie 1918. Investiția de reabilitare a Căii Stan Vidrighin se află într-un stadiu avansat de execuție, iar liniile de tramvai sunt aproape finalizate. În acest sens, administrația locală achiziționează echipamentele speciale pentru a finaliza infrastructura de […]
Activități educative și de conștientizare privind gestionarea corectă a deșeurilor
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș a fost prezentă la două evenimente culturale care s-au organizat în Timișoara – Road Patrol și Flight Festival. Cele două evenimente s-au bucurat de un număr mare de participanți, chiar dacă vremea a fost nefavorabilă și a plouat. Echipa ADID Timiș a participat la […]
Zboruri anulate ale companiei Lufthansa pe Aeroportul Internațional Timișoara
De la noapte ora 00:00, până mâine noapte la 00:00, nu mai aterizează/decolează niciun zbor spre Germania. Practic toate cursele Lufthansa sunt anulate. Aeroporturile din Frankfurt și München sunt afectate, de unde sunt operate zilnic zboruri spre Aeroportul din Timișoara. De la Timisoara nu vor decola: – 05.45 München – […]
Vor suna sirenele, marți, la Timișoara
Primăria Municipiului Timișoara anunță testarea sirenelor electronice, marți, 13 decembrie. Totul, în cadrul unor exerciții de verificare, prin emiterea de semnale scurte și mesaje vocale. “Rugăm timișorenii să nu se alarmeze. Aceste testări ale echipamentelor sunt absolut normale și se realizează în fiecare an”, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara.
Dublă activitate de informare în rândul cetățenilor cu privire la gestionarea deșeurilor și a protejării mediului înconjurător
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș împreună cu reprezentanții Casei de Cultură a Studenților din Timișoara vor realiza o dublă activitate de informare-conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la gestionarea deșeurilor și a protejării mediului înconjurător. Activitatea se va realiza în Complexul Studențesc din Timișoara, sub sloganul „ECO CITY„, în data de […]

































