Perchezitii domiciliare în această dimineață, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni privind regimul armelor, munițiilor și al articolelor pirotehnice. polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat […]
Eveniment
Evaziune de 2,8 milioane de lei în Timiș și Gorj făcută de șoferii de transport alternativ
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează bănuieli privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii […]
Bărbați din Timiș arestați după ce au furat ustensile în valoare de 10.000 de lei
Polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au reținut doi bărbați pentru furtul unor bunuri în valoare de 10.000 de lei. Astăzi, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În fapt, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la sustragerea mai multor scule și […]
Băiat de șase ani din Timișoara, mort în timp ce făcea baie
În 23 septembrie, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil de pe bulevardul Liviu Rebreanu, fiul său de 6 ani, s-ar fi înecat în baie. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, […]
Tramvai nou, implicat într-un accident în zona Pieței 700
Un bărbat, de 44 de ani, a condus un tramvai pe strada Coriolan Brediceanu dinspre Piața 700, iar, la un moment dat, la intersecție cu calea Circumvalațiunii, a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar în fața sa, condus de către o femeie, de 47 de ani. În […]
Percheziții la timișeni care făceau contrabandă cu țigări
În 22 septembrie, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Sânmihaiu Român. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate […]
Un individ la bustul gol a intrat pe geamul de la bucătărie în două apartamente
Un individ a intrat în două apartamente de pe strada Victor Gaga din Timișoara. Totul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 22:20, când proprietarii s-au trezit cu el în locuințe. Ajunși la fața locului, polițiștii au efectuat verificări, iar în zonă a fost depistat un bărbat de 40 de […]
În weekend, salvatorii timișeni au gestionat peste 160 de situații de urgență
În perioada 20-21 septembrie, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în peste 130 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, în weekend, eforturile celor de la ISU Timiș s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. În acest sens, echipajele operative au intervenit în […]
Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș reținut pentru luare de mită
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2025, a suspectului SINGH BHUPINDER, în calitate de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, pentru comiterea infracțiunii de luare de […]
Bărbat arestat la Timișoara după ce i-a furat borseta unui trecător
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Timișoara au reușit identificarea și reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea unei tâlhării în Timișoara. În 18 septembrie, în jurul orei 21:27, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, cu privire la faptul că, în timp […]

































