În urma unui denunţ formulat de poliţiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara – Punctul de Trecere al Frontierei Jimbolia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au fost prinși în flagrant doi cetățeni albanezi, în timp ce încercau […]
Eveniment
Accident mortal pe autostradă, între Timişoara şi Margina
Accident tragic pe autostrada A1, km 431, sensul de mers Timișoara – Margina, în apropiere de Făget, soldat cu decesul unei persoane și doi răniți. O dubiţă şi o maşină s-au izbit, iar în urma impactului, unul dintre pasageri, care nu purta centura de siguranţă, a fost efectiv aruncat din […]
Jandarmii au confiscat aproape 250 de pachete de ţigări de contrabandă
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara şi Direcţia Regională Vamală Timişoara au desfăşurat miercuri, o acţiune în cooperare, pentru combaterea comerțului cu produse de contrabandă. În timpul acţiunii ce a avut loc în zona a două piețe din municipiul Arad, au fost depistate trei persoane care comercializau, în mod […]
Migranţi transportaţi în zona Oraviţa cu antemergător
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un autovehicul condus de un cetăţean român, 14 turci. Un al doilea autoturism, în care se aflau alţi trei cetăţeni români, avea rol de antemergător. Toţi cei patru cetăţeni români […]
O autocisternă s-a răsturnat pe A1
O autocisternă s-a răsturnat luni dimineaţă pe autostrada A1, la km 480. ISU Timiș transmite că, din primele informații, autocisterna transportă praf de ciment. Șoferul este conştient, nu este încarcerat, prezintă leziuni ușoare. Se intervine cu o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un […]
Doi tineri din Siria și Yemen, salvați din Dunăre de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – I.T.P.F. Timişoara au depistat doi cetăţeni din Siria și Yemen, care au încercat să intre ilegal în ţară, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unor colaci din material plastic. În data de 21.08.2020, la ora 18.10, un echipaj […]
Migranţi depistaţi la frontiera cu Serbia şi Ungaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara, au depistat, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, şapte cetăţeni turci, care au încercat să intre ilegal în România şi patru ceţăţeni indieni, posesori ai unor permise de şedere temporară în România, care încercau să treacă ilegal frontiera din România […]
Pieton accidentat mortal de o maşină pe marginea unui drum judeţean din Arad
Joi seara, în jurul orei 21. 30, a avut loc un accident mortal în judeţul Arad. Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Ineu, a condus un autoturism pe DJ709, dinspre Pâncota înspre Seleuș, iar la km 37 + 10m a […]
Accident grav la Comloşu Mare. Doi adolescenţi şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp
Un accident deosebit de grav s-a produs miercuri seara în jurul orei 23:30 în comuna Comloşu Mare. A fost solicitată descarcerarea pentru a interveni la un accident rutier. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau cinci persoane (o persoană de 19 ani, două persoane de […]
Protest la Timișoara! Patronii restaurantelor din centrul Timișoarei au ieșit în stradă
Nu COVID-ul ne omoară, ci ignoranța voastră! Acesta este mesajul celor din HORECA transmis Guvernului. Azi, la Timișoara preț de o oră, între orele 17:00 și 18:00 membrii HORECA și-au întrerupt activitatea și s-au strâns în fața restaurantelor din Piața Unirii cu pancarte. “Ignoranța autorităților este pe cale să ruineze […]

































