Cultură

Cultură

Un nou scurtmetraj semnat de regizorul timișorean Lucas Neagu, în premieră la Festivalul Ceau, Cinema!

Scurtmetrajul „Când e frig mă gândesc la ea”, cea mai recentă creație a tânărului regizor timișorean Lucas Neagu, va avea premiera în cadrul prestigiosului Festival de Film Ceau, Cinema!, care se va desfășura în perioada 16–20 iulie, chiar în orașul natal al cineastului. Filmul a fost selectat oficial în programul […]

Cultură

„1978” – o punte culturală între Timișoara și Nova Gorica prin susținerea Institutului Cultural Român

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, anunță prezentarea internațională a spectacolului „1978”, regizat de Tomi Janežič, în cadrul Programului Cultural Nova Gorica/Gorizia 2025 – GO!25, Capitală Europeană a Culturii. Proiectul este susținut prin Programul Cantemir – program de finanțare nerambursabilă pentru proiecte […]

Cultură

Sfârșitul lunii august aduce din nou theatreGAMES la Timișoara

Asociația ProTeszt, împreună cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, organizează în perioada 29 – 31 august 2025 la Timișoara evenimentul sportiv internațional pentru amatori, színJÁTÉKOK 2025 | theatreGAMES 2025. theatreGAMES (cunoscut anterior ca Actor’s World Championships sauOlimpiada Actorilor) este o inițiativă unică în regiune, care oferă posibilitatea întâlnirii între […]

Cultură

Academia de Dans din Beijing într-un spectacol unic, pe scena Operei

În perioada 2–6 iulie, Timișoara găzduiește cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Inimilor, eveniment care transformă orașul într-un spațiu al întâlnirii între culturi și tradiții din întreaga lume. Ansambluri folclorice din numeroase țări și regiuni vor urca pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, oferind publicului un program variat […]

Cultură

„Dunărea – Interferențe culturale”: Expoziție de pictură la Palatul Apelor

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) este gazda expoziției de pictură „Dunărea-Interferențe culturale”-ediția a III-a, dedicată sărbătoririi Zilei Internaționale a Dunării, prilej cu care deschidem din nou porțile Palatului Apelor din Timișoara. Vernisajul va avea loc joi, 26 iunie, ora 12:00, la sediul ABA Banat în prezența publicului, a […]

Cultură

Festivalul Internațional Orgile Cetății, organizat de către Asociația Culturală Timorgelfest în parteneriat cu UVT, ajunge la a patra ediție

Vara aceasta, Timișoara e cuprinsă de magia muzicii de orgă! Festivalul Internațional Orgile Cetății, organizat de către Asociația Culturală Timorgelfest în parteneriat cu UVT, ajunge la a patra ediție În perioada 2 iulie – 12 septembrie 2025, Timișoara găzduiește cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional Orgile Cetății, o nouă […]