Autor: Ramona Ardelean

Social

Sancțiuni de peste 1 milion de lei aplicate de polițiștii locali șoferilor care parchează pe locurile pentru persoane cu dizabilități

Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care se respectă legislația referitoare la oprirea sau staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pe locurile destinate persoanelor însoțite de copii minori, amenajate și semnalizate corespunzător în special în parcările supermarketurilor. De menționat […]

Educație

ISJ Timiș a sesizat autoritățile după semnalarea unei posibile relații inadecvate între un profesor și o elevă minoră

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în 28 noiembrie, despre existența unor indicii privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o școală din Timișoara. Pe surse, este vorba despre Colegiul Tehnologic de Vest. Sesizarea a ajuns la conducerea instituției în cadrul unei discuții […]

Eveniment

Ambulanță în flăcări pe A1

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Pișchia au intervenit miercuri la un incendiu izbucnit pe autostrada A1, la kilometrul 512, pe sensul de mers Arad–Timișoara. Flăcările au cuprins un vehicul răsturnat de pe o platformă, incidentul având loc în zona mediană a autostrăzii. Potrivit primelor informații furnizate de echipajele aflate […]

Social

Precipitațiile lunii noiembrie nu au contribuit suficient la refacerea nivelurilor pe sectoare hidrografice din Banat

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) informează că precipitațiile căzute în Spațiul Hidrografic Banat în luna noiembrie nu au adus un aport substanțial în refacerea freaticului sau a reluării scurgerii apei în albiile unor cursuri de apă. Monitorizarea permanentă a situației hidrologice rămâne prioritară pentru specialiștii instituției. Precipitatiile cumulate […]

Utile

Aquatim: Lucrări la rețele

Joi, 4 decembrie, în intervalul 9:00–15:00, se va întrerupe furnizarea apei în Urseni pentru executarea unei conectări de conductă la intersecția DC152 cu strada Privighetorii. La reluarea alimentării cu apă în regim normal, este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Această situație va fi de scurtă durată. Aquatim […]

Cultură

La „cinemavindek”: filmul german „Ultimul om”, de F. W. Murnau

Programul cinemavindek propune, miercuri, 3 decembrie 2025, de la ora 18:00, proiecția filmului german „Der letzte Mann” (Ultimul om), capodoperă a expresionismului târziu realizată în 1924 de regizorul Friedrich Wilhelm Murnau. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul B al Spitalului Județean Timișoara, iar în deschidere va vorbi cineastul Gheorghe Șfaițer. […]

Educație

Peste 6.400 de copii din vestul țării au explorat știința prin atelierele Științescu

Peste 6.460 de copii și tineri din trei județe – Timiș, Arad și Hunedoara – au avut ocazia, în 2025, să exploreze lumea științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii prin jocuri, experimente și activități interactive. În total, 16 proiecte STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts, Mathematics), finanțate prin Fondul Științescu, au […]

Social

Peste 900 de oameni au pășit pragul Conacului Mocioni din Foeni în cele patru zile ale Târgului/Foto

Peste 900 de oameni au pășit pragul Conacului Mocioni din Foeni în cele patru zile ale Târgului de producători locali organizat de către Asociația My Banat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș în cadrul proiectului Sărbători de iarnă la Conacul Mocioni 2025. Au fost vizitatori din Republica Serbia, care au venit […]