Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, lansează licitația deschisă pentru contractarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu handicap Prin această procedură, în premieră pentru Timișoara, administrația locală va putea asigura finanțarea integrală a serviciilor sociale în limita standardelor de cost stabilite prin lege, atât din bugetul de stat, cât […]
Autor: Ramona Ardelean
Gimnastica artistică revine la Timișoara în aprilie
Timișoara se pregătește să redevină gazda gimnasticii artistice pentru junioare, printr-un parteneriat între municipalitate și Federația Română de Gimnastică. Un proiect de hotărâre privind organizarea Campionatului Național Individual și pe Echipe al Junioarelor III și II- Etapa I, va fi supus votului în următoarea ședință de Consiliu Local. Competiția, programată […]
Profanare într-un cimitir din Timiș
În 21 martie, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 66 de ani, cu privire la faptul că mausoleul unei familii, situat în cimitirul din localitatea Foeni, județul Timiș ar fi fost profanat. În urma primelor verificări […]
Cățel salvat dintr-un canal tehnologic la Timișoara/Video
Cățel curajos, dar într-o situație periculoasă: desprinzându-se de stăpân, a căzut într-un canal tehnologic. Din fericire, pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați rapid și au intervenit fără ezitare azi pe strada Garofiței. „Cu multă atenție, pricepere și echipamentele necesare, echipa specială de salvare a reușit să-l recupereze. Nicio viață […]
Activitate educativă la Muzeul Apei din Timișoara
Odată cu venirea primăverii, joi, 20 martie 2025, în întâmpinarea Zilei Mondiale a Apei ce va fi sărbătorită în 22 martie, compania Aquatim a reluat organizarea activității educative „Apă cu Model” la Muzeul Apei din Timișoara. Obiectivul principal al activității este acela de a le oferi tinerilor modele de viață […]
Razie de amploare pe Autostrada A1 Deva-Nădlac
Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, ai Inspectorstului General pentru Imigrări, cu sprijinul inspectorilor I.S.C.T.R, al inspectorilor Direcției Regionale Vamale Timișoara, al inginerilor R.A.R Arad și al medicilor veterinari D.S.V.S.A – Arad, […]
Sute de autovehicule abandonate, ridicate ca urmare a somațiilor aplicate de polițiștii locali din Timișoara
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat, în ultima perioadă verificările privind situația autovehiculelor abandonate pe domeniul public, această problemă fiind una permanent semnalată de cetățenii orașului. Pe lângă sesizările transmise de timișoreni, există și cazuri în care, în cadrul unor acțiuni organizate, sunt constatate […]
Conacul Mocioni din Foeni, deschis vizitatorilor/Foto-Video
Conacul Mocioni din Foeni a intrat în circuitul turistic, primește vizitatori și găzduiește evenimente culturale. În urma unui amplu proces de reabilitare, monumentul istoric a devenit un spațiu potrivit pentru expoziții, conferințe și activități educaționale. Publicul va avea acces gratuit în timpul săptămânii, între orele 10-18, iar în weekenduri, pe […]
Se deschide Lada cu Zestre/Program
Un weekend folcloric fastuos cu dansuri și muzică tradițională, gastronomie tradițională, grai bănățean, expoziții și meșteșuguri la Banloc și Johanisfeld/Iohanisfeld, dar și cu goști de seamă: Ansamblul Profesionist Banatulalături de invitații săi, Carmen Popovici Dumbravă, Andreea Chisăliță și David Crișan. Județul Timiș recuperează și readuce în atenția publicului un patrimoniu […]
ANUNȚ LICITAȚIE SPAȚII COMERCIALE ÎN PIEȚE
Societatea Piețe S.A. Timișoara, str. Ovidiu Balea, nr. 2, CUI RO2487361, scoate la licitație spații comerciale în piețele din subordinea Societă¡ii PIEȚE S.A. Licitația va avea loc în data de 27.03.2025, ora 11,00 la sediul societății PIEȚE S.A., din str. Ovidiu Balea, nr. 2. Pentru a putea participa la licitație, […]
































