Astăzi, în jurul orei 06:10, pompierii au fost solicitați să intervină la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara, unde a fost o degajare de fum în baia unui salon din cadrul Secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. La fața locului s-au deplasat de urgență 35 de pompieri […]
Autor: Ramona Ardelean
Vizita la CCIAT a Ambasadorului Indiei în România, un nou pas în direcția consolidării relațiilor internaționale
Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a avut o întrevedere cu E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România, aflat în prima sa vizită oficială în Timișoara la doar două săptămâni de la preluarea mandatului. Discuțiile au vizat identificarea unor domenii de interes comun pentru colaborare dar și consolidarea […]
Concluziile expertizei tehnice pentru Pasarela Gelu – Crizantemelor
Pasarela Gelu – Crizantemelor poate fi utilizată în siguranță de către pietoni și bicicliști, nefiind identificate riscuri privind stabilitatea acesteia – este concluzia expertizei tehnice independente comandate de Primăria Municipiului Timișoara. Totodată, analiza de specialitate a semnalat necesitatea unor investigații suplimentare care presupun prelevarea de carote din interiorul uneia dintre […]
Accident grav în Timiș. Update: Mașină de poliție implicată
În jurul orei 14:25, pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați să intervină la un accident rutier în localitatea Belinț, ieșire spre Coșteiu. În accident sunt implicate trei autoturisme în care se aflau cinci persoane, dintre care trei necesită îngrijiri medicale (o victimă încarcerată). La fața locului s-au deplasat […]
Polițiștii locali au amendat șoferii de autovehicule de mare tonaj care circulă sau staționează în zone interzise
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au avut în atenție, în ultima perioadă, modul în care conducătorii de autovehicule de mare tonaj respectă legislația referitoare la circulația pe străzile municipiului Timișoara, în condițiile în care există zone în care acest lucru este interzis, fiind instalate indicatoare care restricționează tonajul. […]
Două autoturisme, căutate în Danemarca şi Olanda, depistate la frontiera timișeană
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Poliției de Frontieră Moravița, județul Timiș, au descoperit două autoturisme în valoare de aproximativ 23.000 de euro, care erau căutate de autorităţile din Danemarca și Olanda. În data de 27 iulie, în jurul orei 21:30, în Punctul de Trecere a […]
Primăria Timișoara continuă acțiunile de stropire împotriva țânțarilor
Primăria Timișoara continuă tratamentele pentru combaterea țânțarilor și larvelor acestora. O nouă acțiune este programată în perioada 29 iulie -10 august, în intervalul orar 22:00 – 06:00. În perioada campaniei, municipalitatea le recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să evite zonele […]
Sportiv de performanță mort pe stradă. Caius Lungu a fost fotbalist la Clubul Ripensia Timișoara
Caius Lungu avea 36 de ani și a fost fotbalist la clubul Ripensia Timișoara. Era căsătorit și avea doi copii. IPJ Timiș transmite că în dimineața zilei de 23 iulie, în jurul orei 08:57, polițiștii au fost sesizați de către medicul de gardă al unei unități medicale din Timișoara cu […]
Clădire modernă pentru Maternitatea Odobescu din Timișoara/Foto-Video
Maternitatea (Odobescu) Spitalului Municipal Timișoara se redeschide de mâine, într-o clădire modernă din zona Blașcovici, cu condiții semnificativ mai bune pentru mame și nou-născuți. Noul spațiu, aflat pe str. Franyo Zoltan nr. 6, dispune de blocuri operator complet echipate, saloane cu 102 paturi, lift pentru transportul tărgilor, unitate de transfuzie […]
Tânăr depistat în apropiere de frontiera cu Ungaria cu permis de conducere fals
În 22 iulie în jurul orei 08:50, o patrulă formată din doi polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, care executa o misiune pe comunicația DN6, la intrarea în România dinspre Ungaria, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Polonia. Mijlocul de transport era condus […]

































