Autor: Oana Mușat

Educație

SOLIS – De la vulnerabilitate la excelență: educație, incluziune și oportunități pentru viitor

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara derulează proiectul SOLIS – De la vulnerabilitate la excelență prin sprijin socio-educațional, oportunități de leadership, incluziune și solidaritate, cu numărul de identificare CNFIS-FDI-2026-F-1325, o inițiativă dedicată dezvoltării unui mediu educațional modern, inovativ și incluziv. Proiectul urmărește să ofere elevilor și studenților […]

Educație

Arhitecții libertății: La aniversare, despre spiritul de la „Poli”, care a contribuit la conturarea identității Timișoarei

Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste […]

Administrație

Primăria Timișoara lansează în testare „Timișoara City App”: transport public, parcări, evenimente și servicii municipale într-o singură aplicație

Primăria Municipiului Timișoara a lansat în fază de testare „Timișoara City App”, prima aplicație oficială a orașului. Aceasta este gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara și va fi lansată la începutul lunii viitoare. Utilizatorii pot vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își […]

Educație

Kakehashi 2026s-a încheiat cu o nouă punte între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Tohoku din Japonia

Ediția din acest an a UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi s-a încheiat luni, 9 noiembrie 2026, cu două conferințe susținute de invitații speciali ai festivalului, prof. Kazuya Yoshida și prof. Miwako Kitamura, de la Universitatea Tohoku din Japonia. Dincolo de perspectivele oferite asupra viitorului roboticii spațiale, explorării Lunii, inovării și […]

Administrație

Cinci firme interesate să transforme Școala Gimnazială nr. 1 din Fabric într-o școală verde inteligentă

Licitația lansată de Primăria Municipiului Timișoara pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric a atras cinci oferte. Prin această investiție, municipalitatea va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Proiectul municipalității include intervenții la ambele corpuri de clădire […]

Eveniment

118 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri pe DN 6. Cinci șoferi au rămas fără permis

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat, în 9 noiembrie 2026, o acțiune de control pe DN 6, în intervalul orar 11:00–15:00, pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor abateri care pun în pericol siguranța circulației. În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat 118 sancțiuni contravenționale. […]

Social

Minor de 17 ani, prins după ce a spart geamul castelului din Parcul Copiilor. Trei suspecți de furturi din buzunare, depistați în zona Sinaia

Un minor în vârstă de 17 ani a fost prins de polițiștii locali după ce ar fi spart geamul castelului din Parcul Copiilor și ar fi pătruns în interior. Într-un alt caz, trei bărbați cunoscuți pentru furturi din buzunare au fost identificați în zona Sinaia și predați polițiștilor pentru continuarea […]

Eveniment

Accident pe Autostrada A1, în zona Dumbrava! O mașină a lovit balizele care semnalizau lucrările

Un accident rutier fără victime s-a produs pe astăzi pe Autostrada A1, în zona localității Dumbrava, la kilometrul 436, pe sensul de mers spre Timișoara. Un autoturism a lovit balizele amplasate pentru semnalizarea unei zone în care se desfășoară lucrări. Evenimentul readuce în atenție importanța prudenței la volan, mai ales […]

Sănătate

8 noiembrie, Ziua Internațională a Radiologiei. Ce investigații imagistice pot face pacienții la Spitalul Municipal Timișoara

În fiecare an, la data de 8 noiembrie, comunitatea medicală internațională celebrează Ziua Internațională a Radiologiei, marcând descoperirea razelor X de către Wilhelm Conrad Röntgen, în anul 1895. Această descoperire a revoluționat medicina și a deschis drumul către dezvoltarea tehnicilor moderne de diagnostic imagistic.Pentru realizarea sa, Röntgen a primit primul […]