Stadionul Eroii Timișoarei va fi deținut în coproprietate de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș, după finalizarea lucrărilor de construcție. Decizia marchează un nou pas în parteneriatul dintre cele două instituții pentru dezvoltarea sportului și a infrastructurii sportive moderne în Timișoara. Consiliul Județean Timiș se alătură Primăriei Municipiului Timișoara […]
Autor: Andreea Miron
483 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali localurilor din Timișoara
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au continuat în ultimele luni acțiunile de verificare a modului în care societățile comerciale de pe raza Municipiului Timișoara respectă legislația privind obținerea documentației necesare desfășurării actelor de comerț, dar și pentru alte fapte care contravin normelor legale pe linie comercială. Astfel, în […]
Trei județe vor fi interconectate printr-un proiect de aproape 90 de milioane de euro
Obiective turistice mai accesibile pentru turiști, iar autostrada mai aproape de localnici – acestea sunt principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684 care va conecta județele Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara. A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de […]
Timișoara devine, în 9 octombrie, capitala inovației din România
Universitatea Politehnica Timișoara și Ziarul Financiar organizează, pe 9 octombrie 2025, una dintre cele mai importante conferințe dedicate ecosistemului de tehnologie și inovare din România – ZF Innovation Summit 2025 – Future Forward. Evenimentul, găzduit la Centrul de Conferințe UPT, aduce în prim-plan ideea că inovația nu se naște în […]
Aquatim oprește mâine furnizarea apei în Găvojdia
Vineri, 3 octombrie, între orele 9-14 se va opri furnizarea apei în Găvojdia pentru lucrări de conectare a Gospodăriei de Apă din localitate la coloana de apă din Stația de Tratare a Apei Știuca. Vineri, 3 octombrie, între orele 9-14, în Dragșina presiunea va fi scăzută pentru lucrări de spălare […]
Lucrările de modernizare la Biblioteca Județeană Timiș avansează
Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu a efectuat o vizită de lucru pe șantierul lucrărilor de modernizare a Bibliotecii Județene Timiș. Potrivit acestuia, lucrările sunt în grafic și avansează. Țigla a fost montată, iar în interior se lucrează intens la partea de instalații. “Ne aflăm în jurul pragului de 20% din […]
Universitatea Politehnica Timișoara, membră activă la E³UDRES² Autumn Summit 2025, de la Setúbal
Universitatea Politehnica Timișoara a fost prezentă, în perioada 22–26 septembrie 2025, la E³UDRES² Autumn Summit, găzduit de Polytechnic Institute of Setúbal, Portugalia, un eveniment major care a reunit lideri universitari, cercetători, cadre didactice, studenți și experți din întreaga Europă pentru a contura împreună viitorul alianței de Universități Europene E³UDRES² în […]
Consiliul Județean Timiș caută constructor pentru cele două sensuri giratorii definitive de pe drumul Timișoara – Giroc
Administrația județeană a scos la licitație modernizarea a două intersecții pe drumuljudețean DJ 595, în zona fostei unități militare din comuna Giroc. Este vorba despreintersecțiile DJ 595 cu strada Jupiter și cu Bulevardul Soarelui, lucrări incluse în lista deinvestiții pe anul 2025 a județului Timiș. Procedura de achiziție publică a […]
CCIA Timiș demarează o nouă serie a cursului GRATUIT și AUTORIZAT de MANAGER INOVARE prin Proiectul EVO-TECH
În cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest” – ID 317710, co-finanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, CCIA Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center în calitate de partener anunță începerea înscrierilor pentru o nouă serie a […]
Poduri pentru un secol: cum inovația și colaborarea dau durabilitate construcțiilor metalice
Cât de mult poate rezista un pod? În mod obișnuit, în România, durata de viață garantată a unei construcții metalice sudate din punct de vedere al rezistenței la coroziune este de 15 ani. Și totuși, printr-un procedeu modern de zincare termică, această garanție poate fi extinsă spectaculos, până la 100 […]
































