ISU Timiș a anunțat marți seara că a izbucnit un incendiu pe platforma unui operator economic din Calea Șagului.
ISU Timiș a fost anunțat prin 112 despre producerea unui incendiu la un operator economic, cu degajări mari de fum.
A fost alertat Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara și au fost trimise la locul intervenției 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoscară mecanică un echipaj SMURD TIP B. La sosirea la locul intervenției s-a constat că incendiul se manifestă la o platformă de descărcare a materialelor și ardeau aproximativ 3 tone de vopseluri precum și diverse materiale combustibile. În prezent incendiul este localizat și se lucrează la lichidare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Elena Megherea, spune că este vorba despre o stație transfer deșeuri și materiale din construcții.
Intervenția rapidă a salvatorilor a condus la localizarea și lichidarea incendiului fără ca acesta să se extindă.
Nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare.
Citește și:

O șoferiță s-a răsturnat cu autovehiculul

Trei sute de polițiști vor acționa în perioada sărbătorilor pascale

Zeci de copii care învățau într-o anexă a bisericii din Dudeștii Noi, evacuați în urma unui incendiu

Microbuz implicat într-un accident la Sânnicolau Mare

Impact violent! Mașină lovită de tren


























