Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene se va afla în vizită de lucru, vineri dimineață, la Primăria Timișoara, pentru a discuta despre stadiul proiectelor cu fonduri europene și finanțarea proiectelor Timișoarei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
“Programul Național de Reziliență și Redresare, negociat cu Bruxellesul și în curs de aprobare, presupune un salt calitativ al proiectelor publice, într-un timp foarte scurt și ne impune un ritm al reformelor fără precedent pentru administrație, pentru Timișoara și Timiș, și pentru întreaga țară. Am convingerea că doar acest Guvern, împreună cu partenerii locali, poate sa creeze cadrul pentru modernizarea administrației și a României și că vom trece cu bine testul PNRR, de capacitate administrativă, din 2026˝, a declarat ministrul Cristian Ghinea înaintea vizitei la Timișoara.
Între ora 12.15 și ora 12.40, Cristian Ghinea va vizita locația viitoarei Maternități municipale de pe strada Macilor, însoțit de Dominic Fritz- primarul Timișoarei, Ruben Lațcău-viceprimarul Timișoarei, Cristian Moș-vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Va urma de la ora 12.45 o vizită pe șantierul de reabilitare a liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor.
Citește și:

Din această toamnă, primele creșe construite după Revoluție primesc copii

Stadiul lucrărilor pe DN 59B Cruceni-Livezile și Livezile -Deta

Dezvoltarea infrastructurii de transport verde - piste pentru biciclete în Topolovățu Mare

Palatul Administrativ, a doua clădire iluminată festiv de Consiliul Județean Timiș după Muzeul de Ar...

Timișoara construiește prima linie nouă de tramvai după Revoluție: Solventul – Gara de Nord
























