City managerul Timișoarei, Matei Creiveanu, a fost desemnat să facă parte din Consiliul de Administrație al Retim, în care Consiliul Local deține 50 la sută din acțiuni.
Alături de el au mai fost votați Nicoleta Păun (PNL) și Mircea Vancia (USR-PLUS). Aceștia îi înlocuiesc pe Dorel Borza, Ionuț Nasleu și Sanda Greblă, cărora le-a expirat mandatul pe 16 februarie.
Nicoleta Păun are 34 ani, este absolventă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii de Vest Timișoara, specializarea Economia Mediului și Agroalimentară. După 7 ani de experiență profesională în domeniul consultanței în management și accesării de fonduri europene, este antreprenor conducând companii în domeniile construcțiilor și comerțului.
Mircea Vancia a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara, urmată de un masterat în Pieţe Financiare. Si-a început activitatea profesională în domeniul serviciilor financiare încă din anul I de facultate, unde, după numai 4 ani, a ajuns pe o poziție de top management şi unde a rămas până în anul 2010. Ulterior, a acceptat provocarea grupului din care făcea parte compania de servicii financiare de a coordona dezvoltarea unei noi companii din zona serviciilor. A activat timp de 8 ani în noua companie pe care dezvoltat-o de la numai trei angajați, în 2010, până la peste 800 în 2018, ajungând în top 3 companii de profil din România. Din 2018 a făcut pasul spre antreprenoriat, unde și-a dezvoltat propria companie în domeniul serviciilor.
Cei trei noi membri ai Consiliului de Administrație de la Retim vor încasa lunar 3.500 lei.
Citește și:

Primăria Timișoara face un pas important în reabilitarea Liceului Tehnologic Electrotimiș

Primele troleibuze cu emisii zero circulă pe linia 16 / VIDEO

Amenzi usturătoare pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie

Stadiul lucrărilor de pe tronsonul de autostradă Margina-Holdea

DJ 684 intră în linie dreaptă pentru modernizare
























